"Ce contează mai mult, zvonurile despre lansarea de săptămâna viitoare a
iPhone 5, sau planul de salvare aşteptat joi de la Banca Centrală Europeană? Speculaţiile despre un iPad Mini sau încetinirea creşterii economice a Chinei? Numai o persoană care doarme în cort în faţa unui magazin Apple ar putea susţine că planurile companiei sunt mai importante. Însă, vorbind strict din punct de vedere financiar, valoarea de piaţă a Apple face ca aceste înbrebări să pară mai puţin prostuţe", comentează FT într-o analiză privind capitalizarea gigantului american, devenit recent cea mai mare companie din istoria SUA.
Apple valorează cât jumătate din toate acțiunile de categoria A aflate în flotare liberă pe piețele chineze, care sunt restricționate investitorilor străini. Aceasta are o capitalizare de 624 miliarde de dolari.
Dacă ar fi să impărțim suma la numărul de angajați, ar însemna că fiecare angajat ar valora 10 milioane de dolari. Acțiunile companiei se vând în prezent cu 665 dolari, față de 20 – 30 dolari la mijlocul anilor 90’.
"Problema Apple în ziua de azi nu este mărimea capitalizării, care se încadrează în parametrii pieţei, ci riscul specific sectorului IT, ca un competitor să scoată următorul gadget pe care îl doreşte toată lumea. Pe termen lung Apple îşi va menţine poziţia doar dacă va continua să scoată produse care merită aşteptate cu cortul în faţa magazinului, ceea ce nu va fi un lucru uşor", comentează jurnaliştii FT.
Potrivit informațiilor apărute pe surse în presa internațională, Apple va lansa săptămâna viitoare cel de-al șaselea model de smarphone, care se va numi cel mai probabil iPhone 5. Aceștia se pare că pregătesc și o variantă mai mică a tabletei iPad, cu diagonala de 7 inci și un preț pe măsură, care ar urma să intre în competiție cu produse precum Kindle Fire de la Amazon.com și Nexus 7, dezvoltată de Asus și Google.