Apple plănuiește să vândă un iPhone mare cu un preț mic în 2022.
Conform The Verge, prestigiosul analist Ming-Chi Kuo spune că Apple va comercializa un iPhone cu ecran de 6,7 inch pentru mai puțin de 900 de dolari în 2022. Dacă informațiile sunt adevărate, clienții companiei vor putea să cumpere un „iPhone 14” mai mare și mai ieftin decât varianta actuală de iPhone cu ecran atât de mare, 12 Pro Max, care costă 1.099 de dolari.
Kuo prezice că telefoanele de bază ale Apple din 2022 vor avea ecrane cu dimensiuni de 6,1 și 6,7 inch (la fel cât au în prezent iPhone 12 Pro și 12 Pro Max, n.r.). Absent va fi totuși un model mai mic iPhone, mai exact varianta Mini, cu un ecran de 5,4 inch. Analiștii sunt de părere că acest tip de iPhone nu s-a vândut prea bine la nivel mondial, astfel că va dispărea de anul viitor.
În timp ce unii vor regreta dispariția telefonului mic vândut de Apple, din perspectiva companiei este mai logic să meargă pe mâna smartphone-urilor cu ecran mare. Într-un raport dintr-un proces al Apple, clienții de iPhone care vor un ecran mai mare merg de obicei spre Samsung, competitorul direct al companiei californiene. Totuși, ambele firme au probleme într-o piață tot mai lentă din punct de vedere al vânzărilor și cu prețuri tot mai mari cauzate de lipsa microcipurilor pentru astfel de dispozitive și nu numai.
Dacă Apple va lua decizia să facă un telefon mare, dar cu specificații mai scăzute, deci mai ieftin, atunci această mutare vine după ce cercetările de piață arată că consumatorii vor telefoane mari și ieftine. În timp ce Apple s-a mutat către acel trend, compania a ținut telefoanele cele mai mari în partea mai scumpă a produselor sale. Așadar, californienii vor să ofere telefoane mai mari de 6,1 inch pe care clienții să nu dea peste 1.000 dolari.
Pe lângă această scurgere de informație privind un nou iPhone cu ecran mare și mai ieftin, 9to5Mac transmite că telefoanele din 2022 ale Apple vor avea cititoare de amprente sub display. În plus, compania va lansa un nou iPhone SE, de această dată 5G.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News