Aproape 20% din consumul de gaze a fost acoperit în 2010 din importuri

contor gaze
contor gaze

Importul de gaze naturale a acoperit, în 2010, 17,16% din consum, care a totalizat 146,7 milioane MWh, conform datelor publicate pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

Primii trei importatori, furnizori interni, cu o cotă de piaţă a importului de peste 17% fiecare, au realizat împreună 87,46% din import, informează Agerpres. Producţia internă de gaze naturale ce intră în consum a reprezentat 82,84% din totalul surselor. Primii doi producători (Romgaz şi Petrom) au acoperit 97,40% din această sursă.

Preţul gazelor din import a încheiat anul 2010 la un nivel de 386 dolari/1.000 mc (118,77 lei/1.000 mc), cel mai ridicat din tot anul. Principalul furnizor de gaze naturale pe piaţa liberă a fost, în 2010, Petrom Gas, cu o cotă de piaţă de 23,37%, urmat de Romgaz - 22,70% şi Interagro - 20,62%, în timp ce piaţa reglementată a furnizorilor a fost dominată de GDF Suez Energy România, cu o cotă de piaţă de 48,71%, urmată de E.On Energie România - 42,38%.

În ceea ce priveşte distribuitorii, Distrigaz Sud Reţele deţinea în 2010 o cotă de piaţă de 55,2%, E.On Gaz Distribuţie - 35,16%, Congaz - 4,21%, restul distribuitorilor având o cotă de piaţă mai mică de 1%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel