Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că mii de polițiști, jandarmi, pompieri, salvatori SMURD și polițiști de frontieră vor fi la datorie în minivacanța de Crăciun.
Publicitate
În contextul minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Crăciunului, aproximativ 22.800 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, în majoritate polițiști, jandarmi, pompieri, salvatori SMURD și polițiști de frontieră sunt la datorie zilnic pentru a se asigura că cetățenii se vor bucura în siguranță de aceste sărbători.
Astfel, la nivelul MAI au fost dispuse o serie de măsuri pentru asigurarea unui climat optim de siguranță iar prezența angajaților din structurile operative în zonele de desfășurare a evenimentelor va avea ca obiectiv protejarea oamenilor și a bunurilor acestora, pentru a descuraja faptele antisociale, consumul de substanțe interzise, dar și pentru a se asigura intervenția eficientă în situații de urgență.
”Pentru prevenirea faptelor ilegale și asigurarea intervenției rapide în sprijinul cetățenilor, efectivele MAI vor avea în atenție stațiunile turistice, spațiile de divertisment, zonele aglomerate și cu risc de producere a unor fapte nelegale”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, citat de Agerpres.
Echipajele de ordine publică vor fi prezente la evenimentele la care participă un număr semnificativ de persoane pentru a preveni comiterea de fapte ilegale favorizate de aglomerație, dar și pentru a combate infracțiunile grave.
Totodată, vor fi prezente echipaje ale structurilor de intervenții în situații de urgență, pregătite să ofere sprijin cetățenilor, inclusiv în cazul unor urgențe medicale.
”La evenimentele organizate în aceste zile se estimează participarea a aproape un milion de persoane. Cele mai importante manifestări publice, în majoritate târguri de Crăciun, vor avea loc în județele Brașov, Constanța, Cluj, Dolj, Sibiu și Timiș și în municipiul București”, a precizat Dajbog.
Angajații MAI vor avea în atenție și lăcașurile de cult unde se organizează slujbe de Crăciun cu prezență semnificativă de credincioși.
Cele mai importante manifestări religioase din punct de vedere al numărului de participanți se estimează că vor avea loc în județele Maramureș, Cluj, Sălaj, Satu-Mare și Bihor.
Pe parcursul minivacanței, vor fi de serviciu, în fiecare zi, 4.900 de pompieri pentru gestionarea și limitarea efectelor situațiilor de urgență.
”Pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate și managementul situațiilor de urgență sunt pregătite să intervină 14 aeronave ale Inspectoratului General de Aviație. Patru elicoptere IGAV pot oferi, de asemenea, sprijin pentru misiuni de ordine și siguranță publică”, a mai spus oficialul MAI.
Pe parcursul minivacanței, aproximativ 200 de jandarmi montani vor asigura, zilnic, intervențiile în ajutorul cetățenilor care întâmpină probleme pe munte.
Pe cele mai solicitate artere rutiere vor acționa dispozitive complexe de polițiști pentru fluidizarea circulației și depistarea șoferilor care sunt un pericol la volan pentru că nu respectă limitele de viteză sau conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
”Aproximativ 1.400 de polițiști rutieri vor fi în stradă în special pe drumurile cu risc crescut de producere a unor accidente și la orele cu trafic intens”, a afirmat Monica Dajbog.
Ea a adăugat că echipajele rutiere de la sol pot beneficia de sprijinul aerian al elicopterelor Inspectoratului General de Aviație pentru a putea interveni rapid în zonele unde sunt probleme.
De asemenea, polițiștii de frontieră vor depune eforturi pentru a asigura un control rapid și eficient în punctele de trecere a graniței, având în vedere că multe persoane aleg să plece peste hotare, în timp ce românii care lucrează în străinătate revin în țară.
Pentru a petrece sărbătorile în siguranță, recomandările MAI sunt:
Zone aglomerate - la cumpărături
Indiferent unde vă aflați - în magazine, mall-uri, pe străzi aglomerate, acordați atenție la ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră și evitați să aveți sume mari de bani asupra dvs.
În același timp, folosirea telefonului, a tabletei sau a altor dispozitive nu numai că vă vor distrage şi vă vor împiedica să observați ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră, dar pot atrage atenția persoanelor rău-intenționate.
De asemenea, vă recomandăm să nu vă lăsați bunurile de valoare (borsetă, servietă) în căruciorul pentru cumpărături, iar portofelul să îl păstrați într-un buzunar interior al hainei sau în buzunarele din față ale pantalonilor.
Acordați atenție copiilor
Recomandăm să acordați o atenție deosebită copiilor, ținând seama că, mai ales în locuri aglomerate, atenția acestora poate fi distrasă cu ușurință, se pot rătăci de familie și pot deveni victime ale unor situații periculoase.
În situația în care sunteți însoțiți de copii în spațiile comerciale explicați-le că, în cazul în care se pierd, trebuie să apeleze la personalul de securitate al magazinului.
Atenție la produsele contrafăcute!
Pentru a nu deveni victima achiziționării unui produs contrafăcut vă recomandăm să cumpărați de la surse cunoscute, să consultați platformele de renume sau site-urile oficiale ale brandurilor și să solicitați informații complete despre produs, preț și condiții de cumpărare. În același timp, asigurați-vă că primiți factura fiscală sau bonul fiscal care să autentifice achiziționarea produsului.
Un alt aspect important care validează autenticitatea unui produs este reprezentat de citirea recenziile din surse multiple. Produsele care au puține recenzii sau recenzii vag formulate ar trebui tratate cu prudență.
De asemenea, înainte de achiziționarea unui produs trebuie verificată politica de returnare. Evitați produsele comercializate de vânzători neautorizați.
Cumpărături on-line, plăți on-line
Evitați să cumpărați de pe site-uri necunoscute și asigurați-vă că plata se face printr-o platformă securizată. Fiți prudenți cu privire la produsele care au preț redus.
Nu trimiteți numărul cardului, codul PIN, parole și alte informații despre card prin e-mail/apel telefonic/SMS/alte tipuri de mesagerie și păstrați întotdeauna toate documentele legate de achizițiile online.
Nu donați prin link-uri primite pe e-mail sau pe rețele sociale.
Un alt aspect important este educația preventivă. Documentați-vă cu privire la metodele de fraudă online și învățați cum să vă protejați. Discutați cu familia și prietenii și învățați-i să recunoască posibile tentative de fraudă.
Atitudine și spirit civic
În orice împrejurare vă aflați, nu ezitați să luați atitudine semnalând la numărul unic de urgență 112 situațiile care indică săvârșirea de posibile infracțiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu