EXCLUSIV  Aproape 7 luni de la asasinatul cu bombă de la Arad. Mihai Untaru: E o crimă legată de foarte multe elemente care țin de siguranța națională

Asasinatul cu bombă de la Arad / Foto: ISU Arad, arhivă
Asasinatul cu bombă de la Arad / Foto: ISU Arad, arhivă

Comisarul-șef (r) Mihai Untaru a făcut câteva precizări pentru DC News despre asasinatul de la Arad, din luna mai a.c.

Au trecut aproape șapte luni de la asasinatul cu bombă de la Arad. Atunci, în dimineața zilei de sâmbătă, 29 mai, omul de afaceri Ioan Crișan a murit după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket. Cine se face vinovat de moartea afaceristului? Care a fost mobilul? -  acestea sunt doar două dintre întrebările la care, până astăzi, nu s-a găsit răspuns. Există însă în spațiul public fel de fel de ipoteze lansate, pe baza informațiilor apărute de atunci. 

Comisarul-șef (r) Mihai Untaru a vorbit astăzi pentru DC News, după o discuție despre cazul celor doi studenți uciși la Iași, și despre ce s-a întâmplat la Arad, în luna mai a.c. 

VEZI ȘI: EXCLUSIV  Studenți uciși la Iași. Mihai Untaru, despre miza informațiilor extrem de puține aruncate în presă

Asasinatul de la Arad, o provocare 

"Tipul de provocare care a avut loc la Arad a fost ceva de genul *Sunt mai tare ca voi, uite că se poate.", a spus Mihai Untaru, făcând referire la autorul/autorii asasinatului și la faptul că nu a avut loc nicio arestare.

În acest caz, era și ideea că se urmărea îndepărtarea lui Ioan Crișan de la patrimoniul firmei, a precizat comisarul-șef (r) Mihai Untaru pentru DC News, menționând că s-a încercat în trecut, de câteva ori, cumpărarea firmei. "Acolo, fiind un bazin de apă termală, ar fi putut fi creată o a doua locație de tip Herculane.", a explicat el. 

De altfel, în urmă cu ceva timp, unul dintre prietenii lui Ioan Crișan ar fi spus că, de 10 ani, anumite persoane încercau sa îi ia afacerea  și să o transforme în stațiune balneară. Ei și-ar fi dorit ca pe terenul respectivei ferme de pește să fie ridicată o stațiune, profitând de puțul de apă geotermală aflat acolo. Valoarea acestui puț de apă este estimată la 1,5 - 3 milioane de euro.

Și nu e singura ipoteză despre care s-a vorbit mult timp. S-a spus că Ioan Crișan a fost aruncat în aer pentru că ar fi dat informații poliției privind traficul de țigări de contrabandă. (VEZI ȘI: DC News a scris prima dată despre posibila legătură dintre Ioan Crișan și camionul cu țigări.)

"El ar fi refuzat de-a lungul timpului orice colaborare, orice parteneriat, orice l-ar fi dus în punctul să piardă poziția avută.", a punctat Mihai Untaru. 

"Ce a fost acolo depășește limita unei simple infracțiuni"

Anchetatorii au oferit "informații cât au putut" către presă, "în speranța că s-ar găsi ceva ce i-ar putea ajuta.", a declarat Mihai Untaru.

"După părerea mea, acum este caz al SRI-ului. Ce a fost acolo depășește limita unei simple infracțiuni. E o crimă, dar e o crimă legată de foarte multe elemente care țin de siguranța națională: începând cu tipul de explozibil folosit și terminând cu modalitatea în care a fost executat.", a mai spus Mihai Untaru, la șapte luni de la asasinatul cu bombă de la Arad. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel