Aproape 70.000 de consumatori din Ialomița, fără electricitate. Comandament de iarnă la Ministerul Energiei

FOTO:Freepik @studioworkstock
FOTO:Freepik @studioworkstock

Ministerul Energiei a convocat comandamentul energetic de iarnă în contextul în care zona de sud-est a țării se află sub cod roșu de vreme severă și mii de consumatori sunt fără electricitate.

Aproape 70.000 de consumatori din 48 de localităţi ale judeţului Ialomiţa nu au electricitate din cauza problemelor cauzate de vreme, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, scrie Agerpres.

Astfel, 48 de localităţi cu un număr de 69.046 abonaţi nu sunt alimentate cu energie electrică în acest moment, iar 9 echipe ale distribuitorului de energie electrică lucrează pentru remedierea situaţiei.

Conform aceleiaşi surse, 12 sectoare de drumuri naţionale şi judeţene sunt închise circulaţiei publice, pe raza judeţului Ialomiţa:

-DN 3B Făcăeni - Chirana

-A2 - Feteşti- Lehliu

-DN 21 Slobozia - Brăila

-DJ 212 Ţăndărei- Feteşti

-DN2C Buzău - Griviţa - Slobozia

-DN 21A Bărăganu - Ţăndărei

-DJ 212 limita Brăila - Luciu

-DJ 213 Luciu-Gura Ialomiţei-Chirana

-2A Manasia - Giurgeni

-DJ 203 F Murgeanca - Griviţa

-DJ 201 Albeşti - Slobozia

-DN 3 A limita Călăraşi cu Feteşti.

Comandament energetic de iarnă la Ministerul Energiei

Ministrul Energie, Sebastian Burduja a anunțat convocarea unui comandament energetic de iarnă, în contextul în care condițiile meteo nefavorabile au afectat și sistemul energetic.

”Sunt condiții meteorologice deosebite (cod roșu) în Constanța, Tulcea, Galați și Brăila, dar și în alte județe. Suntem în contact permanent la nivelul Comandamentului energetic de iarnă, inclusiv cu dispeceratul energetic național, IGSU și distribuitorii.

Am convocat de ieri seară o reuniune a Comandamentului pentru astăzi, ora 13:00.În acest moment, sunt afectate 175 de linii de medie tensiune.

Condițiile meteorologice includ ninsori abundente, vizibilitate scăzută spre zero și rafale de vânt de peste 90-100 km/h, ceea ce înseamnă acces îngreunat în zonele afectate.

Până la ameliorarea condițiilor meteorologice, intervențiile sunt extrem de dificile. Echipele de tehnicieni ale Rețele Electrice Dobrogea, împreună cu efective suplimentare din regiunile Muntenia și inclusiv Banat, sunt mobilizate pentru restabilirea alimentării cu energie electrică pentru toți consumatorii afectați.

Am dispus remedierea tuturor defecțiunilor cauzate de vreme într-un termen cât mai scurt, ținând cont de evoluția condițiilor din teren. Mulțumesc tuturor celor care fac eforturi deosebite în aceste condiții pentru a asigura funcționarea întregului sistem energetic național. Vom reveni cu concluziile reuniunii Comandamentului energetic de iarnă după ora 14”, a scris ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe Facebook.

Citește și: Tren cu 130 de călători, blocat pe câmp, fără căldură 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel