Edvard, fiul lui Eduard Novak, fostul ministru al Sportului, a fost dus la spital şi operat după ce a fost lovit de o maşină pe DN12.
"Ciclismul în România e sport extrem. Azi, în Edvard, cu care eram ieșiți la antrenament, a intrat o mașină.
Din fericire a scăpat doar cu o mică intervenție chirurgicală. Acum câțiva ani, Edmond a pățit același lucru. Drumurile din România sunt extrem de periculoase, șoferi nervoși, condus agresiv, grijă zero pentru partenerii de trafic. Pentru că asta suntem. Parteneri de trafic, ar trebui să împărțim șoselele cu bicicliști, motocicliști, dar nu o facem.
Cum să faci performanță în condițiile în care nu numai că nu ai unde să te antrenezi, nu ai bani de echipamente dar mai îți riști și viața, mi-e greu să înțeleg.Autoritățile sunt fericite când medalii ajung acasă, dar sportivii, iată, sunt victimele haosului de pe șoselele din țară.
Poate că e momentul în care poliția rutieră pornește o campanie de informare și conștientizare pentru șoferi. Sunt gata să ajut, să particip, să fac tot ce pot omenește ca cei care fac ciclism de performanță, ca hobby sau de nevoie să nu mai fie numiți “donatori”.
PS. S-a întâmplat pe DN12, nu pe autostradă", a scris Eduard Novak pe Facebook.
VEZI FOTOGRAFIILE CU FIUL FOSTULUI MINISTRU PE DC SPORT
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu