Aproape o treime dintre tranzacţiile imobiliare realizate în România implică un agent imobiliar (analiză)

Trei din zece (30%) tranzacţii imobiliare din România sunt realizate cu implicarea unui agent imobiliar, în timp ce 15% dintre proprietăţile aflate la vânzare beneficiază de sistemul reprezentării exclusive din partea unui agent specializat, se arată într-o analiză de specialitate dată luni publicităţii.

Potrivit sursei citate, din totalul proprietăţilor listate exclusiv, doar 80% sunt cu comision zero pentru cumpărător, în timp ce trei sferturi (75%) dintre tranzacţii sunt realizate în sistem de reprezentare exclusivă.

În acelaşi timp, doar 30% dintre tranzacţiile din România sunt realizate cu implicarea unui agent imobiliar. Comparativ, în SUA, considerat modelul de top în segmentul intermedierilor imobiliare, peste 90% dintre tranzacţiile din piaţă sunt realizate printr-o agenţie imobiliară, iar aceasta se datorează sistemului de reprezentare exclusivă care este normat la nivelul întregii pieţe, conform analizei realizată de RE/MAX România.

De asemenea, estimările arată că 15% dintre proprietăţile la vânzare pe piaţa imobiliară din România sunt realizate prin sistemul reprezentării exclusive de un agent imobiliar. La nivel european, RE/MAX Portugalia şi RE/MAX Cehia sunt două exemple de filiale locale RE/MAX care tranzacţionează 100% din proprietăţi în reprezentare exclusivă, iar în cazul RE/MAX România 75% dintre tranzacţii sunt realizate în acest sistem.

Cu toate acestea, RE/MAX România înregistrează o creştere anuală de circa 80% a numărului de proprietăţi listate prin reprezentare exclusivă, "ceea ce demonstrează interesul tot mai mare al proprietarilor de a tranzacţiona în acest sistem". În acest context, compania atrage atenţia asupra necesităţii unor reglementări în industria de consultanţă imobiliară locală, lipsa acestora reprezentând cel mai mare impediment în dezvoltarea acestui segment.

În România, RE/MAX este cea mai mare reţea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenţi imobiliari, având, în prezent, peste 50 de francize şi peste 400 de membri, recunoscut ca fiind cel mai puternic brand naţional în imobiliare. Planul de extindere la nivel naţional al RE/MAX România vizează, până în 2023, un număr de 110 birouri francizate şi peste 1.000 de agenţi imobiliari.

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are, în prezent, peste 125.000 de agenţi afiliaţi în 8.000 de birouri aflate în circa 110 ţări din întreaga lume.

În Europa, RE/MAX este prezent în 38 de ţări, cu peste 2.000 birouri şi 23.000 de agenţi, continuând să se extindă. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel