Două tuburi de pastă de dinţi, patru săpunuri şi un deodorant, atât folosesc în medie românii într-un an, potrivit ultimului eurobarometru referitor la sănătatea orală, iar rezultatele sunt concludente: 19% dintre conaţionali nu pun periuţa în gură nici măcar o dată pe zi.
Procentul mare de români care nu se spală pe dinţi vine din zona rurală. La oraş, lucrurile stau ceva mai bine. Astfel, potrivit unei cercetări din februarie 2011, realizată de Wrigley, majoritatea românilor din oraşele mari se spală pe dinţi cel puţin o dată pe zi, în special dimineaţa. Conform studiului, 51% dintre conaţionali îşi periază dinţii de mai multe ori în cursul aceleiaşi zile, aşa cum este recomandat de către medicii stomatologi.
Printre motivele invocate drept scuze se enumeră lipsa timpului şi absenţa unui spaţiu adecvat acestei activităţi. "Sondajul arată că foarte multe persoane, chiar şi din mediul urban, nu au o igienă orală corespunzătoare şi nu practică ritualul corect de curăţare şi îngrijire a dinţilor: dimineaţa, seara, dar şi pe parcursul zilei", explică Adela Avram, reprezentant al companiei care a realizat studiul.
Datele mai arată că românii de la oraş merg la stomatolog doar atunci când apar problemele medicale. Astfel, 38% dintre respondenţi au consultat, în ultima perioadă, dentistul pentru carii sau implanturi, în vreme ce 29% merg la medic când au avut urgenţe. Studiul relevă că doar 15% dintre români susţin că ultima vizită la dentist a fost un control de rutină.
De asemenea, conform studiilor, un român consumă patru săpunuri într-un an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu