Un număr de 47 de străzi din municipiul Bistriţa, unde asfaltul fusese turnat înainte de Revoluţia din 1989, au beneficiat în ultimele cinci luni de înlocuirea stratului de uzură, printr-un proiect finanţat cu bani de la bugetul local, ale cărui costuri s-au ridicat la aproximativ 1,35 milioane de euro.
Viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae, a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, finalizarea lucrărilor pe aceste străzi, care au început în luna mai.
'Am finalizat lucrările de asfaltare pe toate cele 47 de străzi, proiect început în luna mai a acestui an şi finalizat la începutul lunii octombrie, un proiect derulat prin Direcţia de Servicii Publice. (...) Pe unele dintre ele nu s-au mai făcut reparaţii capitale de cel puţin 30 de ani, doar peticit în urma intervenţiilor la reabilitarea reţelelor de utilităţi', a spus Niculae. În total, au fost modernizaţi circa 17,5 kilometri de străzi, iar lucrările au o garanţie de doi ani.
Viceprimarul Bistriţei a anunţat că intenţionează ca anul viitor să continue acest proiect cu alte 50 de străzi, unde de asemenea nu s-a mai turnat asfalt în ultimele trei decenii, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 6,5 milioane lei. Tot anul viitor, Primăria Bistriţa doreşte să asfalteze şi 11 străzi de pământ, iar alte 19 străzi de acest tip sunt în proiectare, urmând să fie asfaltate cel mai probabil în anul 2021.
Cristian Niculae a ţinut să precizeze că, în urma extinderii zonelor rezidenţiale ale municipiului, există şi 99 de străzi de pământ care sunt private sau parţial private, pe care primăria nu poate interveni. Din acest motiv, s-a decis montarea de panouri informative la intrarea pe aceste străzi, pentru ca cetăţenii din zonă să cunoască statutul lor, şi s-a pus la dispoziţie un număr de telefon la care cei interesaţi pot afla detalii despre cum poate fi trecută o stradă privată în domeniul public, în vederea modernizării ei cu bani de la bugetul local, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News