Aproximativ 60 de poliţişti participă la căutarea minorului dispărut din satul Pecineaga

Echipele de căutare continuă verificările pentru găsirea minorului în vârstă de opt ani, din localitatea Pecineaga, a cărui dispariţie a fosta anunţată sâmbătă seara de către familie, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). 

'Aproximativ 60 de membri ai forţelor de ordine sunt implicaţi, în acest moment, pentru găsirea copilului, iar la căutări participă poliţişti din cadrul IPJ Constanţa şi pompieri din cadrul ISU Dobrogea', au transmis reprezentanţii IPJ. În prezent, salvatorii acţionează şi în zona iazului de decantare al unei unităţi de creştere a porcilor de pe raza comunei Pecineaga, unde operează cu două motopompe pentru secarea foselor cu dejecţii animale, după ce, în apropierea obiectivului, a fost găsită o pereche de role despre care s-a stabilit că aparţin copilului dispărut.

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Pecineaga au fost sesizaţi sâmbătă, în jurul orei 19,00, cu privire la dispariţia lui Biţică Iulian Alexandru, în vârstă de 8 ani, din localitatea Pecineaga, din primele verificări stabilindu-se faptul că acesta a dispărut în jurul orei 15,00, din faţa locuinţei, unde se afla la joacă. După anunţarea dispariţiei şi până în prezent au participat la operaţiunile de căutare peste 150 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri, atât în zonă, cât şi pe raza localităţilor limitrofe: Arsa, Dulceşti, Moşneni, Vânători, Tătaru dar şi la Ovidiu, Hârşova şi Neptun. La operaţiunea de căutare a participat şi un elicopter al Inspectoratului General pentru Aviaţie (IGAV) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel