Pentru că mulți români se tem de încorporarea despre care circulă multe zvonuri în ultimul timp, DC News a lansat 3 întrebări pentru politicienii din România.
Publicitate
„De ce ar merge aceștia la război?”, „Ce le răspund acelora care spun că „odraslele oamenilor politici să meargă mai întâi””, dar și „Care ar fi motivele pentru care românii ar trebui să nu se gândească de două ori în eventualitatea în care țara ar intra într-un conflict” - lucru pe care toți oamenii statului l-au negat, după lansarea unor afirmații potrivit cărora Rusia ar urma să invadeze Europa - sunt întrebările puse celor care decid soarta statului român.
De această dată, europarlamentarul Rareș Bogdan (PNL) a răspuns întrebărilor pe care mulți dintre români și le pun când vine vorba despre încorporare.
Europarlamentarul Rareș Bogdan: „Mi se pare o chestiune de normalitate să-ți aperi teritoriul, țara, suveranitatea, conaționalii și familia. E o chestiune de educație, cred eu. Ucrainenii sunt un extraordinar exemplu pe care sper ca românii să nu fie vreodată nevoiți - cel puțin în următoarea sută de ani - să-l practice, dar rămân un exemplu. Trebuie să fim conștienți de faptul că lumea în care am trăit în ultimii 30 de ani e una a trecutului. Lumea actuală, și probabil cea viitoare, e o lume în care provocările de securitate cresc în intensitate și „agitație”, sporește în intensitate la nivelul Europei. Așa că, trebuie să fim pregătiți pentru orice. De asta cred în discuțiile despre armata opțională... dar o pregătire pentru tineri e una cât se poate de serioasă și nu aș fi atât de strict cu șeful Apărării, șeful Statului Major General, în momentul în care își permite să ne reamintească că avem 650 de kilometri de graniță cu o țară care este tocmai victima unei invazii din partea unui vecin agresor. Noi nu trăim în Andaluzia. Românii trebuie să înțeleagă că nu trăim în Andaluzia. Sunt unii români care trăiesc acolo, adică în Toledo, în Sevilla, în Malaga, dar noi trăim la Iași, la Suceava, la Satu Mare, la Neamț, la Sighetul Marmației, la Galați.”
DC News: Ce le spuneți acelora care zic „să meargă copiii politicienilor, după eu”?
Europarlamentarul Rareș Bogdan: „Să meargă. Dacă este cazul și dacă cumva, Doamne ferește, s-ar ajunge, nu se face diferența astăzi dacă ești politician, ziarist, tractorist, tirist sau taximetrist. Ești la fel, tot în România. Nu contează statutul tău social. Se vor duce și copiii politicienilor, așa cum se va duce și orice cetățean român care respectă națiunea română, istoria ei și care își iubește țara. Nu vor exista diferențe între uni și alții, sunt absolut convins. Sper, și repet, să nu ajungem să punem la încercare toate cele spuse de mine, dar sunt absolut convins că nimeni nu se va da înlături, fie că e politician, fie că e simplu muncitor agricol, pentru a-și apăra țara. Asta cred eu.”
DC News: Care sunt motivele pentru care românii ar merge la război?
Europarlamentarul Rareș Bogdan: „Sper să nu ajungem. Acesta e un scenariu al groazei, rămâne un scenariu strict ipotetic pe care să nu trebuiască să-l verificăm niciodată în viața noastră. Dar, sigur, cum am crezut că nu vom mai vedea vreodată agresiune terestră de tipul celei din Al Doilea Război Mondial și tocmai vedem astăzi în Ucraina, cât și în Orientul Mijlociu - viața e plină de surprize. Războiul nu e doar informațional, ci iată că, în secolul 21, trupele terestre și tancurile sunt la fel ca pe vremuri.
De ce s-ar duce? E o chestiune de educație și respect al țării. Dacă țara asta mai are o națiune - iar eu cred că are - dacă mai are un popor care să creadă în viitorul acestui teritoriu și al unei Românii pentru care au murit milioane și milioane de-a lungul secolelor pentru a o apăra, cred că nu va fi atât de mare un eventual absenteism sau o fugă de răspundere cum își închipuie unii și alții. Noi avem un talent foarte mare al prezentării dezastrului și a prezentării a ceea ce nu funcționează sau doar a chestiunilor „negre” din societatea românească. Dar eu, vă asigur, dacă priviți România de la distanță și vă aplecați analitic pe ea, în ultimii 30 de ani am evoluat într-un ritm absolut fantastic din anii 1990 până astăzi.
Din momentul intrării în UE trăim cea mai bună perioadă pe care România a avut-o economic și financiar - și sper ca acest lucru să se simtă în buzunarele românilor cât mai curând și cât mai mult - pentru că, noi idealizăm perioada anilor 1930 din România, dar dacă te uiți profund, acea perioadă nu a fost chiar cea mai bună pentru populație - dacă te uiți la țărani, la oamenii normali, ei nu au dus-o cel mai bine. Acum, situația e mult diferită, iar apartenența noastră la UE, banii uriași care au intrat în ultimii 15 ani în România, atragerea investițiilor străine - gândiți-vă că acum un an am avut cea mai mare tragere de investiții din istorie, aproape 11 miliarde de euro. Banii trimiși de diaspora acasă - anul trecut au fost 8 miliarde de euro, dar au fost și 11 miliarde.
Toate aceste lucruri plus creșterea PIB-ului de la 1990 - când aveam 25 de miliarde PIB - la 2002 când aveam 50 de miliarde PIB, gândiți-vă că anul acesta depășim 370 de miliarde. În acest moment, România are un PIB mai mare decât al Ungariei, are un PIB mai mare decât al Serbiei și depășește în scurt timp PIB-ul Bulgariei. În 2027, spun estimările, vom depăși 500 de miliarde, ceea ce înseamnă că depășim PIB-ul Austriei și Greciei. Deci evoluția României e una constantă, chiar dacă încă sunt probleme legate de calitatea vieții, de birocrație, în toate regiunile.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu