”Ar putea să nu fie ultimul șoc”. Oficial FMI, avertismente apocaliptice. Ce părea sigur acum două luni, astăzi nu mai este

foto cu rol ilustrativ pexels
foto cu rol ilustrativ pexels

Gita Gopinath, prim-adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internaţional, nu vede viitorul economic în mod optimist, anticipând că soluțiile de compromis vor ajunge într-un punct critic. 

Publicitate

Gita Gopinath spune că lumea se confruntă cu dificultăţi în privinţa pieţei muncii şi a lanţurilor de aprovizionare, iar presiunile asupra preţurilor continuă, ceea ce va face ca șefii băncilor centrale globale, afați între ciocan și nicovală sau, economic spus, între locuri de muncă, inflaţie şi creşterea economiei, vor ajunge într-un punct critic al compromisurilor pe care deja le fac. 

Ce părea sigur acum două luni acum nu mai pare

Conform oficialului FMI, băncile centrale trebuie să-și uniformizeze deciziile, indiferent de costuri. ”Băncile centrale trebuie să acţioneze decisiv pentru a readuce inflaţia la obiectivul stabilit şi pentru ancorarea aşteptărilor în privinţa inflaţiei. Politicile monetare care păreau justificate în urmă cu doar câteva luni, cum ar fi stimularea economiei pentru creşterea numărului de locuri de muncă şi prognozele privind dispariţia perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, nu mai par a fi sigure”, a avertizat Gopinath.

Pandemia și războiul, teste de stres

Gita Gopinath a apreciat că ”pandemia şi războiul din Ucraina servesc ca teste de stres pentru cadrul politicii monetare”.

Dacă practicile din trecut abordau "transparenţa" problemelor din lanţurile de aprovizionare, presupunând că afacerile se vor ajusta, "pandemia şi războiul din Ucraina sugerează că şocurile temporare din lanţurile de aprovizionare ar putea dura mai mult şi ar putea avea efecte mai extinse asupra inflaţiei, când economia este solidă sau şocurile sunt extrem de mari. În asemenea condiţii, băncile centrale ar putea fi nevoite să acţioneze mult mai agresiv pentru a ţine sub control inflaţia", a avertizat oficialul Fondului Monetar Internaţional, conform Agerpres. 

În mod similar, eforturile de relaxare a politicii monetare pentru stimularea pieţei muncii "creează riscuri semnificative în privinţa inflaţiei". "Presiunile inflaţioniste ar putea deveni mult mai intense, deoarece şomajul scade la un nivel record, iar sectoarele cheie se confruntă cu probleme de aprovizionare", a explicat Gopinath.

Bunurile și serviciile, mai scumpe sau deloc

Declaraţiile sale reflectă eforturile guvernatorilor băncilor centrale şi a instituţiilor economice de a înţelege actuala creştere a inflaţiei şi a determina dacă rădăcinile acesteia sunt în schimbările permanente cu care se confruntă economia ca efect al pandemiei şi al războiului din Ucraina.

"Numărul de angajaţi, în special în sectoarele unde există contact ridicat, ar putea deveni mult mai dificil de estimat, în urma schimbărilor provocate de pandemie. Bunurile şi serviciile furnizate prin lanţurile globale de aprovizionare ar putea deveni mai scumpe sau nu vor mai fi disponibile dacă ţările restricţionează sever comerţul", a avertizat Gopinath.

Ne vom obișnui cu inflația, așa cum am făcut-o cu pandemia? 

Şi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat recent că devine din ce în ce mai dificil pentru băncile centrale să reducă inflaţia, fără a provoca recesiuni, din cauza presiunilor sporite asupra preţurilor la alimente şi energie, în urma războiului din Ucraina şi a restricţiilor dure din China.

"Cred că trebuie să devenim mai obişnuiţi cu inflaţia, ar putea să nu fie ultimul şoc", a avertizat Georgieva, adăugând că nu mai vede inflaţia ca "tranzitorie".

Între timp, în România... 

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, afirmă că suntem bine și ne aduce aminte de inflațiile comuniste de 200%: ”Dacă îi întrebați pe cei care s-au născut după 2000, nu știu aproape nimic de perioada de dinainte de 1989 și, cu siguranță, de inflațiile de 200%. Acum, se naște sindromul apocalipsei la inflație de 15%”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel