Arabia Saudită ar putea fi implicată în atacurile de la 11 septembrie

Alegeri prezidentiale 2024

Declarații șoc a doi foști senatori americani care au condus  investigaţiile în cazul atacurilor de la 11 septembrie au emis declaraţii sub jurământ conform cărora aceştia cred că guvernul Arabiei Saudite ar fi luat parte la atacurile teroriste de acum zece ani, relatează ABC News în pagina electronică.

"Sunt convins că exista o legătură directă între cel puţin anumiţi terorişti care au comis atacurile de la 11 septembrie şi guvernul Arabiei Saudite", a declarat fostul senator Bob Graham, un democrat din Florida, într-o declaraţie depusă ca parte a unui proces împotriva guvernului saudit lansat de familiile victimelor de la 11 septembrie şi alţii. Graham a condus o comisie a Congresului pentru investigarea atacurilor în 2002.

Bob Kerrey, un democrat din Nebraska care a făcut parte din Comisia pentru atacurile de la 11 septembrie, a spus într-o declaraţie separată că "probleme importante rămân nerezolvate" cu privire la rolul instituţiilor saudite. "Dovezi cu privire la o implicare plauzibilă a unor presupuşi agenţi ai guvernului saudit în atacurile de la 11 septembrie nu au fost niciodată urmărite până la capăt".

Familiile victimelor de la 11 septembrie au emis o declaraţie apreciind cele spuse de Kerrey şi Graham într-o instanţă federală din New York, vineri, pentru a respinge afirmaţiile guvernului saudit în documente judecătoreşti recente conform cărora comisia privind atacurile de la 11 septembrie l-au "exonerat" de orice legătură cu atacurile.

"Familiile şi supravieţuitorii atrocităţilor de la 11 septembrie nu au renunţat la speranţa că se va face dreptate. Suntem hotărâţi să arătăm adevărul", a declarat Beverly Burnett din Minnesota, mama lui Thomas E. Burnett care a murit în avionul United 93 când s-a prăbuşit într-un câmp din Pennsylvania după ce pasagerii s-au luptat cu teroriştii pentru controlul avionului. "Finanţatorii şi sponsorii celor care i-au ucis pe cei dragi nouă sunt încă în viaţă şi capabili să susţină terorismul. Dovezile către aceştia indică Arabia Saudită".

Senatorul Kerrey a declarat că este "incorect" ca Arabia Saudită să susţină că a fost "exonerată" de comisia pentru atacurile de la 11 septembrie. "Simplu spus, comisia pentru atacurile de la 11 septembrie nu a avut timpul, ocazia sau resursele să urmărească toate dovezile potenţial relevante cu privire la această problemă importantă iar publicul american merită o anchetă mai aprofundată în acest domeniu".

Declaraţiile fac parte dintr-un proces de mai multe miliarde de dolari care se află în sistemul judiciar federal încă din 2002. Deşi, Departamentul de Justiţie a fost de partea Arabiei Saudite în încercarea de a scoate procesul din instanţă, o curte de apel a decis anul trecut că naţiunile străine nu sunt imune la procesele de terorism, însemnând că anumite părţi ale cazului împotriva Arabiei Saudite vor fi reaudiate.

Avocaţii Arabiei Saudite au solicitat respingerea declaraţilor. Ambasada saudită nu a dorit să comenteze subiectul. Statul a negat mereu orice legătură cu atacurile de la 11 septembrie. Cincisprezece dintre cei 19 terorişti care au prăbuşit avioanele în World Trade Center, Pentagon şi în Pennsylvania erau saudiţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel