Staţiunea montană Moneasa s-a bucurat de succes în minivacanţa de Rusalii, conform reprezentanţilor comunei, care afirmă că peste 80% dintre locurile de cazare au fost ocupate, mult mai multe decât de 1 Mai sau anul trecut de Rusalii.
Staţiunea a avut peste 2.500 de vizitatori. Primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că staţiunea a avut cel puţin 2.500 de vizitatori în weekend-ul prelungit al Rusaliilor, din care jumătate s-au cazat.
'Estimăm un grad de ocupare al locurilor de cazare de peste 80% în minivacanţă, mult mai bine decât în anii trecuţi sau de 1 Mai. Primul motiv este acela că s-au distribuit voucherele de vacanţă, iar mulţi le-au folosit în aceste zile. Mai luăm în considerare şi faptul că după săptămâni lungi de ploi, am avut un weekend însorit şi cald, dar şi prelungit', a spus primarul.
Spre comparaţie, în minivacanţa de 1 Mai, gradul de ocupare a fost de numai 50%, din cauza vremii reci şi ploioase. Staţiunea Moneasa are aproximativ 1.700 de locuri de cazare în hoteluri, pensiuni, vile şi o tabără pentru copii. În 2018, gradul mediu de ocupare al acestora a crescut la 75%, faţă de 50% în 2017, datorită introducerii tichetelor de vacanţă, conform autorităţilor locale.
Moneasa este apreciată pentru ape termale bicarbonatate, calcice, magnezice şi sodice, considerate benefice în tratamentul afecţiunilor sistemului nervos central şi periferic, sistemului locomotor, pentru tratarea reumatismului şi a unor afecţiuni ginecologice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Roxana Neagu