O fetiţă de patru ani a fost accidentată mortal la Arad, după ce a fost lăsată nesupravegheată şi a încercat să traverseze singură DN 69, prin loc nepermis.
Accidentul a avut loc în localitatea Vinga, iar autoturismul care a lovit-o pe micuţă era condus de un cetăţean italian.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat că fetiţa era nesupravegheată şi s-a angajat în traversarea drumului naţional prin loc nepermis. 'Fetiţa a fost surprinsă şi accidentată mortal de un şofer cetăţean italian în vârstă de 36 de ani.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest şi rezultatul a fost zero', a declarat sursa citată. Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News