Șoferul arădean care a lovit intenționat un biciclist aflat pe trotuar și a fugit de la locul accidentului este trimis în judecată pentru tentativă de omor.
Un tânăr din Arad, care a lovit cu mașina un biciclist care circula pe trotuar, a fost trimis în judecată de procurori și este acuzat de tentativă de omor, au transmis procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, scrie Agerpres.
Potrivit sursei menționare, în luna decembrie a anului trecut, biciclistul a fost lovit intenționat cu mașina și a fost proiectat în aer, fiind rănit grav, în timp ce șoferul a fugit de la locul accidentului.
”La data de 31.01.2024, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui inculpat în vârstă de 22 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
În data de 17.12.2023, inculpatul C.I. s-a deplasat cu autoturismul marca BMW pe strada Cocorilor din municipiul Arad, circulând pe trotuar, unde, cu intenţie, a lovit persoana vătămată L.G.I., care se deplasa pe bicicletă, iar ulterior a părăsit locul faptei, intrând din nou pe partea carosabilă a străzii”, a transmis Parchetul.
Conform procurorilor, victima ”a fost proiectată în aer, apoi s-a lovit de pământ și și-a pierdut cunoștința”.
Biciclistul a primit îngrijiri medicale în spital, în timp ce șoferul a fost prins la scurt timp, iar în 21 decembrie a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor.
Cazul va fi judecat de Tribunalul Arad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News