Raed Arafat a făcut un anunț important după cutremurul produs, vineri, în estul Turciei.
„În acest moment, avem lumină verde de la cel mai înalt nivel și de la domnul prim-ministru și nivelul ministerului pentru a pleca, în cazul în care suntem solicitați. Suntem în legătură cu Protecția Civilă Europeană, care nu a primit solicitare încă din partea Turciei. În cazul în care se solicită ajutor, noi deja suntem pre-alertați”, a spus Raed Arafat, vineri seară, la Antena 3.
Întrebat dacă, din discuțiile pe care le-a avut există informații potrivit cărora cetățeni români au fost afectați, a răspuns astfel: „Din informările până la acest moment, nu există astfel de informații.”
Un cutremur puternic pe scara Richter a avut loc, vineri, în estul Turciei, provocând pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale, potrivit autorităţilor turce, informează agenţiile de presă internaţionale. Pământul s-a zguduit în districtul Sivrice, în provincia Elazig, în jurul orelor locale 20:55 (17:55 GMT), a precizat agenţia guvernamentală pentru situaţii de urgenţă. Seismul a fost resimţit în mai multe regiuni din estul Turciei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News