Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul reuniunii #EUCO de la Bruxelles, că România va juca un rol activ în reconstrucția Ucrainei.
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat în perioada 29-30 iunie 2023 la reuniunea #EUCO, la Bruxelles. Președintele României: a arătat că evoluțiile dramatice din Ucraina, precum și provocările tot mai mari generate de schimbările climatice sunt argumente presante pentru a ne reînnoi reflecția asupra acțiunii comune a UE pentru pregătirea și răspunsul la crize, inclusiv prin instrumentul esențial al Mecanismului Uniunii Europene de protecție civilă, în continuarea Concluziilor Consiliului European pe această temă din decembrie 2021.
"Demersul E.S. Preşedintele României, Klaus Iohannis în ce priveşte prezentarea la Consiliul European a scrisorii, iniţiată de România în parteneriat cu alte nouă ţări, şi care îndeamnă la întărirea protecţiei civile la nivelul statelor membre cât şi la nivel european este un demers fără precedent care este apreciat de întreaga comunitate de protecţie civilă din UE. Vă multumim, Domnule Preşedinte, pentru iniţiativă şi pentru susţinerea şi sprijinul acordat unui domeniu care se confruntă din ce în ce mai des cu provocări fără precedent!" a scris Raed Arafat pe profilul personal de Facebook.
În intervenția sa, Președintele României a evidențiat sprijinul robust acordat până în prezent de România Ucrainei și a pledat pentru continuarea unei susțineri substanțiale la nivel european pentru acest stat pe toate palierele – financiar, economic, militar, umanitar. Președintele Klaus Iohannis a arătat că, în calitate de stat vecin care contribuie la alternativele durabile pentru comerțul și dezvoltarea economică ale Ucrainei pe termen lung, România va juca un rol activ în reconstrucția Ucrainei, referindu-se inclusiv la participarea țării noastre la recenta Conferință de la Londra dedicată acestei teme. Președintele României a informat, totodată, cu privire la găzduirea, de către România, în perioada 6-7 septembrie 2023, a Summitului Inițiativei celor Trei Mări, indicând că proiectele strategice dezvoltate sub egida acestei inițiative vor putea contribui la îmbunătățirea conectivității Ucrainei cu UE.
În ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană a Ucrainei și a Republicii Moldova, liderii europeni au recunoscut angajamentul și eforturile substanțiale ale celor două state în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de aderare și au reiterat continuarea sprijinului UE în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu