Arbitrii din România pregătesc un protest contra lui Gigi Becali, finanțatorul FCSB, care a făcut mai multe declarații la adresa arbitrei Iuliana Dumetrescu, 'centralul' partidei FC Voluntari - CS Mioveni.
După partida de la Voluntari, a doua a arbitrei de 33 de ani în Liga 1, Gigi Becali s-a arătat deranjat de delegarea Iulianei Demetrescu din Râmnicu Vâlcea la un joc din prima ligă.
'Arbitru a fost o femeie, cu sânii în vânt pe teren. Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia. Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin!', a spus Gigi Becali, pentru Prosport.
Prin urmare, secretarul general al FRF, Radu Vișan, a sesizat Comisia de Disciplină și Etică. Mai mult, FRF a emis un punct de vedere oficial pe marginea acestui subiect.
'Federația Română de Fotbal dezaprobă total un asemenea comportament și astfel de declarații care nu sunt demne de a fi reproduse, reafirmându-și principiul de zero toleranță pentru discriminarea de gen. FRF susține egalitatea de șanse și promovează activ implicarea femeilor în toate palierele activității fotbalistice, inclusiv prin promovarea meritorie în roluri de răspundere În același timp, FRF le reamintește tuturor celor implicați în fenomenul fotbalistic din România că în fotbal discriminarea de orice natură, intoleranța și rasismul nu sunt acceptate.', transmite FRF.
'Eu n-am jignit-o pe fata aia, arbitră! Dacă lumea a luat-o aiurea și nu mai vor să înțeleagă niște păreri... Bă, e la mintea cocoșului! Bun, arbitre femei, fotbal feminin, faceți cum vă place vouă. Dar pentru ce să dau arbitră femeie la bărbați? Că n-am văzut asta nici în Anglia, nici în Franța, n-am văzut așa ceva, nicăieri n-am văzut! Atunci faceți fotbal mixt! Bă, dacă-i dă cu mingea-n ț'ță? Eu am spus-o mai mult în glumă. N-am jignit-o cu nimic. Du-te, tu, femeie la fotbal feminin, du-te, tu, bărbat la fotbal de bărbați și cu asta basta. Sunteți nebuni la cap? Nu mai sunteți sănătoși la cap? Vreți să arătați că sunteți mondialiști? N-ați văzut unde s-a ajuns?', a spus marți Gigi Becali.
Astfel, la următoarele meciuri din etapa 8, toți arbitrii prezenți vor trage un semnal de alarmă împotriva omului de afaceri, fiind solidari cu colega lor.
În urma unei ședințe interne la CCA se are în vedere purtarea unor tricouri cu un mesaj clar împotriva discriminării de gen. Brigada de arbitri va intra pe teren cu aceste tricouri și cu un mesaj clar de protest și le vor da jos înainte de fluierul de start al partidei, scrie GSP.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News