O femeie din India a devenit mămică pentru prima oară la vârsta de 73 de ani. În urma unui tratament de fertilizare in vitro, aceasta a născut gemeni.
Mangayamma Yaramati este o bătrână din statul Andhra Pradesh, din sudul Indiei. În urma unui tratament de fertilizare in vitro, aceasta a devenit mamă la 73 de ani, potrivit BBC.
„Mama și bebelușii sunt bine", a spus medicul care a asistat la naşterea gemenilor.
Yaramati a spus că ea și soțul ei, în vârstă de 82 de ani, şi-au dorit întotdeauna să aibă copii. Odată verificată vârsta ei, femeia de 73 de ani ar obține recordul mondial pentru cea mai bătrână mamă din lume.
"Suntem incredibil de fericiți", a declarat soțul ei, Sitarama Rajarao, potrivit bbc.com.
Din păcate, la doar o zi după ce a devenit tătic, Rajarao a suferit un accident vascular cerebral.
"Nimic nu este în mâinile noastre. Orice trebuie să se termine, totul se va termina. Totul este în mâinile lui Dumnezeu", a spus Rajarao când a fost întrebat cine va avea grijă de copii, în cazul în care ceva i s-ar întâmpla lui sau soţiei sale.
Din cauza faptului că nu au putut avea copii, cei doi soţi au fost stigmatizaţi de cei din oraşul lor.
"M-au numit femeie fără copii", a spus Yaramati.
„Am încercat de nenumărate ori și am văzut numeroși medici", a adăugat soţul femeii, care a mai spus că acesta este cel mai fericit moment al vieții sale.
În 2016, o altă femeie indiană în vârstă de 70 de ani, Daljinder Kaur, a născut un copil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu