La Palatul Parlamentului, ieșit efectiv din bula mea de cercetare geo-strategică, am participat la vernisajul unei artiste. Lume multă, majoritatea cunoscută de către mine personal, prieteni vechi sau mai înoiți de trecerea timpului. Cunoscând participanții, nu am făcut turul de sală până când nu am încercat, fără pudoarea neofitului, dar cu curiozitatea deja îmbătrânitului din dragoste, să descui cufărul de culoare, lumină, îndrăzneală și fermitate a artistei Irina Cristescu.
Am avut si plăcerea și onoarea să o cunosc personal pe tânăra artistă, alături de fermecătoarea Alessia. Subiectivitatea este departe de a fi caracteristica analizelor mele, deci am purces la o metodică, dar pantagruelică tentativă de decriptare a mesajului artistic propus de către Irina Cristescu.
Sub spectrul dragostei și înfășurată în distincția cromatică care definește stări sufletești diverse, expoziția Irinei Cristescu propune o oglindă a diverselor stări pasionale. Căci dragostea asta înseamnă, un pelerinaj al marilor rugăciuni spre înaltul sublimat al sufletului precum și căderile de neoprit și fără de sfărșit ale durerii. O polifonie ambientală care te provoacă. Culmea curajului, creațiile artistei sunt așezate nu pe simezele unei culori mediocru acceptate ci pe un spațiu lucios, de oglindă. Atâta lumină orbește spuneau vechii sculptori ai templului Afroditei, încercînd să ascundă, prin piatra mată, strălucirea dragostei.
Irina Cristescu face exact invers, produce aroganța luminii. Lasă lumina să te străpungă. Simezele de oglindă te obligă din prima, atunci cand te vezi în ele, la o imediată introspeciție. Încă nu vezi creația artistei și urmele dragostei din tine se reflectă în spațiul expozițional, direct și fără de cruțare. La finalul excursiei inițiatice vezi pictura, sau spațiul multi media expremând întrebarea fondatoare: ești tu trecător prin lumină gata să fi lovit de dragoste? Întâlnirea cu dragostea, uneori așezată, alteori bubuind a pasiune produce povestea artistei Irina Cristescu. Narațiunea te cuprinde, lumina oglindită reflectă dorința de a înțelege. Sau poate, din forța de dragostei dorința de a porunci.
Este iubirea frustă, negratinată de trecere de ani, este coloristica unei femei care așteaptă în dreptul său cavalerul cu armură, sau simplă alunecare a tainicei, zăvorâtei dorinți. Iar cel care petrece timpul spre vizionarea tablourilor se întreabă cu neostenită cercetare dacă este pregătit.
Un răspuns sigur însă avem, numele Irina Cristescu va rămâne prin această primă și definitorie de drum viitor expoziție. De mult nu am mai văzut o asemenea îndrăznită reușită în România lui Grigorescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News