Arest preventiv pentru un polițist din Brașov. Vindea droguri în uniforma de polițist

Foto: Facebook Sindicatul Europol
Foto: Facebook Sindicatul Europol

Un polițist din Brașov, implicat în traficul de droguri, a fost reținut și urmează să fie în arest pentru o durată de 30 de zile.

Acesta a fost prins în flagrant în timp ce vindea substanțe interzise, purtându-și uniforma polițienească, într-un spațiu situat între blocuri. Polițistul era un membru activ al unei rețele de trafic de droguri responsabilă de distribuirea de substanțe ilegale în întreaga zonă Brașovului.

„Instanţa a dispus măsura arestării preventive a inculpaţilor pentru 30 de zile începând cu data de 8 septembrie până în data de 7 octombrie. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare”, au transmis reprezentanţi ai Tribunalului Braşov.

Cele opt persoane, printre care şi un fost poliţist, au fost reţinute joi pentru trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără de drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, DIICOT Braşov.

Cele opt persoane sunt cercetate în două cauze penale, ambele vizând comercializarea de droguri.

„Astfel, în prima cauză, s-a reţinut că, în perioada decembrie 2022 - august 2023, inculpaţii au comercializat în mod repetat şi au intermediat comercializarea de droguri de risc, de mare risc şi substanţe cu efecte psihoactive (canabis, ketamină, amfetamină şi MDMA), cu sume cuprinse între 200 şi 600 de lei, către consumatori de pe raza judeţului Braşov. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că inculpaţii, pe lângă modalitatea vânzării directe, au utilizat şi o aplicaţie tip chat (metoda 'dead drop'), în cadrul căreia a fost creat un grup dedicat persoanelor care doreau să achiziţioneze, respectiv să comercializeze droguri de risc şi de mare risc. În cea de-a doua cauză instrumentată, s-a reţinut faptul că, în perioada decembrie 2022 - august 2023, inculpaţii au comercializat în mod repetat şi au intermediat comercializarea de droguri de mare risc (cocaină), cu sume cuprinse între 900 şi 2.000 de lei, către consumatori de pe raza judeţului Braşov”, se arată în comunicatul DIICOT.

Conform anchetatorilor, membrii grupării ar fi racolat mai mulţi consumatori, „pentru a îngreuna descoperirea activităţii infracţionale pe care o desfăşurau”.

„Precizăm că, la data săvârşirii faptelor, unul dintre inculpaţi deţinea calitatea de poliţist. Investigaţiile vizând activitatea infracţională a inculpatului au fost sprijinite constant de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov”, au arătat procurorii de la DIICOT.

În cele două cauze, în cursul zilei de joi, au fost puse în aplicare 29 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Braşov, fiind identificate şi ridicate 25 grame de cocaină, o cantitate de MDMA, suma de 12.400 lei, mai multe cântare de precizie şi grindere, precum şi alte mijloace de probă, arată digi24.

Vezi și: https://www.dcnews.ro/cine-este-poltistul-din-brasov-destituit-dupa-ce-a-fost-retinut-intr-un-dosar-de-trafic-de-droguri-ar-fi-fost-prins-in-timp-ce-vindea-cocaina-chiar-in-uniforma-foto_929458.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel