Probe incomplete în arestarea doctorițelor de la Sf. Pantelimon. Cum au motivat judecătorii eliberarea lor

Decizia Curții de Apel București de a le pune în libertate, în lipsa unor probe concludente, ridică numeroase întrebări asupra modului în care sunt conduse anchetele în cazurile de malpraxis medical și, mai ales, asupra fragilității probelor în dosare de o asemenea gravitate.

Din motivarea scrisă a instanței reiese că acuzația împotriva celor două inculpate a fost construită în principal pe baza unui proces-verbal de comparare a datelor stocate de injectomatele utilizate în secția ATI cu observațiile notate în fișele pacienților. Totuși, judecătorii au subliniat că nu s-a putut stabili cu certitudine că injectomatul identificat de procurori a fost folosit pentru pacientul care a decedat. Această lipsă de claritate a fost esențială în decizia de a le pune în libertate pe doctorițe, punând sub semnul întrebării soliditatea acuzațiilor aduse.

Procesul-verbal și probele incomplete

Una dintre problemele centrale ale cazului este legată de procesul-verbal întocmit în timpul anchetei. Acesta a fost realizat de un singur polițist, fără participarea unui expert tehnic din partea distribuitorului de echipamente medicale, ceea ce reduce semnificativ credibilitatea documentului. Mai mult decât atât, fotografiile făcute la locul faptei nu par să coincidă cu probele din dosar. De exemplu, deși pacientul a decedat în rezerva numărul 8, injectomatul fotografiat și menționat în dosar se afla în salonul numărul 6. Această inconsecvență este doar unul dintre numeroasele elemente care ridică semne de întrebare asupra modului în care s-au desfășurat investigațiile.

Pe lângă aceste aspecte, în motivarea instanței se menționează că unele mărturii sunt contradictorii. De exemplu, un martor a declarat că are suspiciuni cu privire la scăderea ratei de noradrenalină la un pacient dintr-un alt salon, și nu la cel care a decedat. Astfel de discrepanțe reduc și mai mult valoarea probatorie a declarațiilor martorilor, contribuind la impresia că ancheta a fost marcată de deficiențe majore.

Un alt aspect critic subliniat de completul de judecători este legat de lipsa unei evidențe clare a repartizării injectomatelor către pacienți. Injectomatele, aparate esențiale în administrarea dozelor precise de medicamente în terapie intensivă, au fost mutate frecvent între rezerve, uneori chiar și între secții. Această practică a creat o confuzie considerabilă în identificarea aparatului care ar fi fost utilizat pentru pacientul decedat. Mai mult, judecătorii notează că timp de aproape patru luni nu au fost întocmite procese-verbale care să stabilească cu exactitate care injectomate au fost atribuite pacienților decedați în perioada critică, fapt ce face imposibilă o concluzie certă în acest sens.

De asemenea, în interceptările telefonice efectuate în cadrul anchetei, s-a descoperit că asistentele și infirmierele discutau constant despre ce aveau să declare în legătură cu cazul, ceea ce ridică suspiciuni suplimentare cu privire la autenticitatea și acuratețea mărturiilor.

Un caz construit pe ipoteze fragile, potrivit instanței

În ciuda eforturilor procurorilor de a lega moartea pacientului de manipularea dozelor de noradrenalină administrate prin injectomat, judecătorii Curții de Apel București au concluzionat că nu există suficiente dovezi care să susțină acuzațiile. Procurorii nu au reușit să identifice alte cazuri concrete în care stopul cardio-respirator al pacienților să fi fost provocat prin reducerea intenționată a dozelor de noradrenalină de către medicii acuzați. Această lacună în probatoriu face ca acuzațiile să fie considerate nefondate, cel puțin pentru moment.

Este important de menționat că, potrivit expertizelor medico-legale, în condițiile de sănătate grave ale pacienților internați în secția ATI, lipsa noradrenalinei din organism nu poate fi verificată post-mortem printr-o simplă autopsie. Aceasta complică și mai mult investigațiile și limitează posibilitățile de a obține dovezi concludente.

Decizia Curții de Apel București subliniază un aspect esențial al justiției medicale: lipsa unor dovezi clare și neechivoce nu poate duce la condamnarea unor profesioniști din domeniul sănătății, mai ales într-un caz atât de sensibil. Magistrații au concluzionat că nu există probe suficiente care să susțină suspiciunea rezonabilă că inculpatele au comis infracțiunea de omor calificat, acesta fiind principalul motiv pentru eliberarea lor.

Cazul ridică, însă, probleme mai ample legate de gestionarea cazurilor de malpraxis și de necesitatea unor proceduri investigative mai riguroase și mai bine documentate. Justiția trebuie să fie echitabilă, iar în absența unor dovezi solide, riscul de a distruge carierele unor medici competenți devine unul inacceptabil.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News