Arestarea preşedintelui Nissan, Carlos Ghosn, nu va afecta relaţia producătorului auto nipon cu Renault şi Mitsubishi, a afirmat luni directorul general al Nissan Motor, Hiroto Saikawa.
'Parteneriatul dintre cele trei entităţi nu va fi afectat de acest eveniment, în schimb vom colabora pentru a ţine sub control posibilele confuzii', le-a declarat jurnaliştilor Saikawa, după ce Carlos Ghosn a fost arestat luni la Tokyo. Ghosn conduce alianţa dintre Nissan, Renault şi Mitsubishi. El a fost arestat luni la Tokyo, iar Nissan a informat că preşedintele Consiliului de Administraţie, Carlos Ghosn, 'timp de mai mulţi ani', a declarat la fisc venituri inferioare valorii reale.
Conform rezultatelor unei anchete interne, 'au fost descoperite alte nereguli, precum utilizarea bunurilor companiei în scopuri personale', a informat grupul auto japonez, care a adăugat că va propune joi Consiliului de Administraţie demiterea lui Carlos Ghosn. Hiroto Saikawa a confirmat că Ghosn a fost arestat după ce a fost interogat de procurori, care îl acuză de încălcarea legislaţiei în domeniul financiar. A fost un şoc pentru angajaţi şi directori, dar va reprezenta un test pentru alianţa Nissan - Renault - Mitsubishi, care a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile cu 10,6 milioane de unităţi.
Doar jumătate din bani, declarați
'Dincolo de faptul că-mi pare rău, simt o imensă frustrare, dezamăgire, disperare, indignare şi resentimente', a declarat Saikawa, la conferinţa de presă în care şi-a cerut scuze timp de şapte minute pentru problemele cu care se confruntă acum Nissan. De asemenea, a fost arestat şi un alt director al Nissan, Greg Kelly. Saikawa a anunţat că joi va propune Consiliului de Administraţie al Nissan să voteze pentru demiterea lui Ghosn şi a lui Kelly, deoarece 'faptele lor nu pot fi tolerate de companie'.
Conform postului public de televiziune din Japonia (NHK) şi agenţiei de presă Kyodo, Ghosn a câştigat aproape zece miliarde de yeni (89 de milioane de dolari) în perioada 2010 - 2015, dar a declarat fiscului doar cinci miliarde de yeni (44 de milioane de dolari) sau jumătate din suma primită. Luni, acţiunile Renault au scăzut cu 14% la Bursa de la Paris. Titlurile Nissan încă nu au fost afectate, informaţiile privind problemele cu care se confruntă Ghosn apărând după închiderea pieţei bursiere din Japonia.
Remuneraţie contestată
Ghosn a fost directorul general al Nissan în perioada 2001- 2017, a devenit în 2005 directorul general al Renault, conducând simultan cei doi producători auto. În 2016, Ghosn a fost ales preşedintele Mitsubishi Motors. În vârstă de 64 de ani, Carlos Ghosn este cel care a dus alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi în fruntea industriei auto mondiale, o reuşită care i-a adus o remuneraţie uneori contestată.
Potrivit firmei de consultanţă Proxinvest, pentru diferitele sale poziţii în cadrul alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, Carlos Ghosn a fost recompensat în 2017 cu 13 milioane de euro, dintre care 7,4 milioane euro le-a primit în calitate de CEO al Renault.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu