Un bărbat, din Buzău, care şi-a ucis soţia şi a înscenat sinuciderea acesteia a fost arestat preventiv.
Un bărbat în vârstă de 56 de ani din localitatea Luciu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce joi şi-a ucis soţia şi a înscenat sinuciderea acesteia, scrie Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare, femeia, în vârstă de 56 de ani, angajată la o unitate de învăţământ din localitate, a fost victima agresiunii soţului.
"Bărbatul, care căzuse în patima băuturii, şi-a bătut joi seara soţia, care abia venise de la servicu şi pentru a masca fapta sa, i-a pus în jurul gâtului o funie ca să creeze impresia că aceasta s-ar fi sinucis", au precizat sursele citate.
Bărbatul a fost reţinut iar vineri a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News