Un băiat de 14 ani care voia să traverseze strada, la Valea Ursului, a fost lovit de un TIR care se deplasa dinspre Pitești spre Vâlcea.
Conform Ziarulargesul.ro, Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, din municipiul Brașov, județul Brașov, care conducea un ansamblu rutier, din direcția Pitești spre Vâlcea, a acroșat un minor de 14 ani, din Bascov, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
Din fericire, minorul a fost rănit ușor, fiind transportat la spital cu diagnostic preliminar policontuzionat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu