Urmărește emisiunea live


Argeș: Trei persoane carantinate la domiciliu, printre care și un vasluian, amendate după încălcarea măsurii

Un bărbat era carantinat în județul Vaslui
Un bărbat era carantinat în județul Vaslui

Polițiștii au identificat la Micești, județul Argeș, un bărbat de 48 de ani din județul Vaslui care figura în carantină la domiciliu.

Potrivit Ziarulargesul.ro, bărbatul a fost amendat cu 5.000 lei, conform Legii 55/2020. De asemenea, polițiștii din cadrul Municipiului Curtea de Argeș, care efectuau verificări ale persoanelor aflate în izolare sau carantină la domiciliu, au constatat faptul că, o tânără de 24 de ani, din Curtea de Argeș, nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată, din aceeași localitate. În urma celor constatate, tânăra a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situația a fost comunicată D.S.P. Argeș și C.J.C.I. Argeș.

Totodată, polițiștii din cadrul Secției Domnești, care efectuau verificări ale persoanelor aflate în izolare sau carantină la domiciliu, au identificat o femeie de 41 de ani, din Mălureni, care nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată. În urma celor constatate, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situația a fost comunicată D.S.P. Argeș și C.J.C.I. Argeș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel