Arheologii au descoperit un complex minoic, activ în urmă cu peste 3.700 de ani, în Creta. "Este o descoperire unică şi deosebit de interesantă"

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Arheologii au făcut o descoperire "unică" în apropiere de un nou aeroport aflat în construcţie.

Alegeri prezidentiale 2024

Arheologii greci au descoperit un complex monumental minoic "unic" în vârful unui deal din Creta, transmite Agerpres. Se pare că descoperirea inedită a fost făcută chiar în apropiere de un nou aeroport internațional aflat în construcţie. Autorităţile elene au anunțat că este vorba despre o "primă descoperire de acest fel" pe această insulă turistică, informează AFP.

Descoperirea a fost făcută la Kasteli, la aproape 500 metri înălţime, unde urmează să fie instalat un nou radar pentru aeroport, au mai precizat autoritățile din Grecia.

"Este o descoperire unică şi deosebit de interesantă", a declarat ministrul Culturii din Grecia, Lina Mendoni. Aceasta a adăugat că este "prima" descoperire de acest tip în Creta.

Pentru ce ar fi fost folosită clădirea acum 3.700 de ani



Clădirea circulară din piatră descoperită de arheologi se întinde pe o suprafaţă de circa 1.800 de metri pătraţi şi are opt inele "aproape labirintice" conectate prin mici deschideri. Situl, care probabil servea pentru ritualuri religioase, era activ în urmă cu peste 3.700 de ani, a precizat Ministerul grec al Culturii.

Civilizaţia minoică, o superputere navală a Epocii Bronzului, a înflorit pe insulele Creta şi Santorini şi, probabil, pe o mare parte din Marea Egee, în sudul Greciei, între 2700 î. Hr. şi 1200 î.Hr.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel