Arhiepiscopia Târgoviștei, alături de victimele tragediei de la Crevedia. Centrul Eparhal se va ocupa de înmormântarea  celor decedați

Nifon, arhiepiscop și mitropolit al Arhiepiscopiei Târgoviștei a transmis un mesaj victimelor exploziilor de la Crevedia, anunțând că Eparhia se va ocupa de înmormântarea celor trecuți la cele veșnice și va dona câte 5.000 de lei familiilor celor decedați.

"Am aflat cu mâhnire de exploziile de la stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, tragedie ce a produs numeroase victime, mai ales din rândul pompierilor salvatori, o persoană pierzându-și chiar viața. Aceste tragice incidente au afectat puternic comunitatea noastră locală și au provocat multă suferință.

Suntem alături de toți cei afectați de explozii și de familiile lor, fiind gata de a contribui la sprijinirea și la ajutorarea lor. De asemenea, apreciem, cu deosebită recunoștință, intervenția eroică și necesară a pompierilor, precum și buna implicare a autorităților responsabile de gestionarea acestei situații.

Dumnezeu este alături de noi, fiind Cel ce ne iubește și pășește cu fiecare ființă umană, de-a lungul vieții, cu multă iubire și bunătate, în același timp, El este întotdeauna Cel ce ne susține, mai ales în necazuri și în încercări.

De aceea, Îl rugăm să dăruiască grabnică vindecare tuturor celor răniți și mângâiere familiilor celor afectați de acest nefericit accident", se arată în mesajul arhiepiscopului Târgoviștei. 

De asemenea, Arhiepiscopia a anunțat că "în seara zilei de 27 august 2023, de la ora 21.00, preoții din Crevedia au mers la casa copiilor celor 2 decedați pentru a le oferi consiliere duhovnicească, urmând a continua acest demers și în perioada următoare.

Începând de luni, 28 august 2023, preoții, însoțiți de credincioși care vor dori, din Eparhia noastră, vor dona sânge pentru victimele ce au avut de suferit în tragedia de la Crevedia.

De asemenea Arhiepiscopia Târgoviștei va fi alături de familiile care și-au pierdut casele, sprijinindu-le în reconstrucția sau reparația lor.

Suntem pe deplin alături de toți cei care au fost afectați de tragedie, mult încercați de această teribilă catastrofă, fiind gata de a-i susține și de a-i sprijini.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să le dăruiască sănătate și grabnică însănătoșire tuturor victimelor aflate în spitale, iar familiilor îndoliate alinare și ajutor", potrivit Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Vezi și: Fiica oamenilor care au murit în explozia din Crevedia: România lucrului bine făcut!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel