Arhiepiscopia Târgoviștei, la a 14-a ediție a concursului eparhial de toacă

La Parohia „Mânăstirea Cobia” din Protoieria Găești, s-a desfășurat duminică, 30 iunie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, cea de-a 14-a ediție a Concursului Eparhial de Toacă, la care au participat 70 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei.

Au participat tineri  cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, alături de: dna prof. Mariana Luca – Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, dna dr. etnolog Adriana Ion – Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, dl. Marin Manda – Primarul Comunei Cobia, dna prof. Mădălina Săvulescu – Directorul Școlii Gimnaziale Cobia, Pr. Valeriu Gheorghe – Protopopul Protoieriei Găești, Pr. prof. Cătălin Ciobanu – coordonatorul activităților catehetice cu tinerii din Protoieria Găești, Pr. paroh Alexandru Mușat, preoți și profesori de Religie din Eparhia noastră, însoțiți de numeroși tineri și de părinții acestora.

Evenimentul a debutat cu mesajul chiriarhal de binecuvântare, transmis de Pr. Ionuț Ileana – Consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, apoi tânărul Ștefan Cojocaru, de la Parohia Gheboaia, câștigătorul locului I al ediției anterioare, a prezentat un exercițiu demonstrativ la toacă, după care a urmat desfășurarea concursului.

În urma jurizării, primele locuri au fost acordate astfel:

Locul I – Antonie Neguș, de la Parohia Pietroșița III, Protoieria Pucioasa.

Locul II – Mihai Cosmin Burcea, de la Parohia Răscăieți, Protoieria Găești.

Locul III – Petru Panal, de la Parohia Dârza, Protoieria Titu.

Au fost acordate și 3 Mențiuni, după cum urmează: Mihail Voicu, de la Parohia Bărbulețu, Protoieria Târgoviște Nord; David Fișcă, de la Parohia Bezdead II, Protoieria Pucioasa și Andrei Gheorghe, de la Parohia Colacu, Protoieria Titu.

După încheierea concursului, Andreea Diaconescu, de la Parohia „Sf. Ioan” – Găești a interpretat o priceasnă, iar Ansamblul „Codrulețul”, coordonat de Prof. Marian Grigore, de la Clubul Copiilor din Găești, prin bunăvoința dnei Director Maria Mușat, au oferit un program de dansuri tradiționale românești.

Mitropolitul Nifon a oferit tuturor participanților cele mai recente tipărituri eparhiale dedicate tinerilor, diplome și alte daruri, iar cei nominalizați, clasați pe primele locuri, au primit și recompense financiare, urmând să participe la Festivalul Internațional de Toacă și Clopote „Cântecul care zidește”, ediția a XIX-a, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului, de Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena”, în orașul Victoria, jud. Brașov, în zilele de 8 și 9 iulie 2024.

La evenimentul găzduit de Pr. paroh Alexandru Mușat, au luat parte: dna prof. Mariana Luca – Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, dna dr. etnolog Adriana Ion – Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, dl. Marin Manda - Primarul Comunei Cobia, dna prof. Mădălina Săvulescu – Directorul Școlii Gimnaziale Cobia, Pr. Valeriu Gheorghe – Protopopul Protoieriei Găești, Pr. prof. Cătălin Ciobanu – coordonatorul activităților catehetice cu tinerii din Protoieria Găești, preoți și profesori de Religie din Eparhia noastră, însoțiți de numeroși tineri și de părinții acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel