Arhiepiscopul Ciprului, mesaj de Sfântul Dimitrie, de la Catedrala Patriarhală: Lumea din ziua de astăzi se clatină

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Arhiepiscopul Ciprului a transmis un mesaj cu ocazia zilei în care îl sărbătorim pe Sfântul Dimitrie.

Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Noua Justiniana şi al Întregului Cipru, a transmis un mesaj de la sărbătoarea Sfântului Dumitru de la Catedrala Patriarhală.

"Cinstindu-l, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, primim mesaje pentru viaţă din martiriul şi viaţa lui după cum urmează: în primul rând ne transmite, prin exemplul său, faptul că doar lângă Mântuitorul Iisus Hristos putem găsi adevărata bucurie şi împlinire. Noi, oamenii, căutăm bucuria în general în lucrurile materiale, în funcţiile de publice, sau în reuşitele ştiinţifice. Sfântul Dimitrie avea o avere foarte mare şi ar fi avut posibilitatea să dobândească şi mai mult. Deţinea o funcţie foarte înaltă în societate şi în armată şi ar fi putut să obţină funcţii şi mai mari. Ar fi putut să înainteze cât de mult ar fi vrut, s-a lipsit de acestea şi toate deşertăciuni sunt, aşa le-a considerat drept deşertăciuni în comparaţie cu Slava lui Dumnezeu. Sfântul Dimitrie ne cheamă astăzi să-i fim următori", a spus Arhiepiscopul Gheorghe, potrivit Agerpres.

Înaltul ierarh ortodox cipriot a vorbit despre activitatea misionară a Sfântului Dimitrie, îndemnând ca aceasta să reprezinte un exemplu.

"Activitatea sa misionară, chiar şi în interiorul închisorii, precum şi scopul de a aduce mai aproape de Hristos măcar un om, în fiecare zi, ar trebui să ne inspire şi pe noi. Lumea din ziua de astăzi se clatină, de aceea are mare nevoie de îndrumare. Îndrăzneala şi jertfelnicia sa de a binecuvânta pe Nestor, din interiorul temniţei, în drumul către Lie, reprezentantul ateismului din vremea aceea, ne transmite un mesaj puternic că viaţa este cel mai mare dar, deci nu avem voie să o luăm nici pe a noastră nici pe altcuiva. Există valori mai mari decât viaţa, când trebuie să o jertfim, există o scară valorilor în vârful căreia se află religia noastră, ţara noastră, cinstea şi apoi urmează valoarea vieţii noastre. Pentru valorile respective îţi poţi jertfi viaţa precum Sfântul Dimitrie şi-a jertfit-o, susţinând credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos", a mai arătat arhiepiscopul Ciprului.

Detalii despre Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală



Arhiepiscopul Gheorghe al Ciprului se află la Bucureşti pentru evenimentele dedicate sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou şi a adus în ţara noastră Capul Sfântului Lazăr.

Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a avut loc la altarul exterior al Catedralei Patriarhale, slujba fiind oficiată de Arhiepiscopul Gheorghe de Noua Justiniana şi al Întregului Cipru, împreună cu Mitropolitul Nectarie de Kition, Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa şi Kampania, Episcopul Siluan al Ungariei şi cu Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala "Nicolae Lungu" a Patriarhiei Române.

Potrivit organizatorilor, sâmbătă dimineaţă, aproximativ 10.000 de pelerini aşteptau, sâmbătă, să se închine la cinstitele moaşte ale Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la Cinstitul Cap al Sfântului şi Dreptului Lazăr, la moaştele Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sf. Ier. Nectarie şi ale Sf. Împ. Constantin şi Elena.

Duminică, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Patriarhul României va sluji cu Arhiepiscopul Ciprului la altarul exterior al Catedralei Patriarhale. La finalul slujbei va fi proclamată Canonizarea Sf. Macarie Protopsaltul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel