Arhiepiscopul de Canterbury al Marii Britanii, Justin Welby, a făcut un apel vineri pentru crearea unui coridor umanitar în Gaza, unde, a spus el, peste două milioane de civili, jumătate dintre ei copii, se confruntă cu o catastrofă, transmite Reuters.
'În fața unei ofensive terestre în Gaza, rog ca păcatele Hamas să nu fie purtate de cetățenii din Gaza, care ei înșiși au suferit atât de mult de-a lungul deceniilor. Prețul răului nu poate fi plătit de cei nevinovați'.
'Civilii nu pot suporta costurile teroriștilor. Peste două milioane de civili din Gaza, jumătate dintre ei copii, se confruntă cu o catastrofă. Un coridor umanitar și un convoi sunt necesare cât mai rapid posibil, așa cum este stabilit în Convențiile de la Geneva.', a făcut apel Justin Welby.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu