"Ar fi a opta minune a lumii" a fost replica arhiepiscopului Sucevei, IPS Pimen, către oaspetele său, vicepremierul Liviu Dragnea, la mărturisirea că Executivul a adoptat o legislaţie prin care se încearcă stoparea agresării pădurii.
Aflat, joi, în vizită la mănăstirea Dragomirna, vicepemierul Liviu Dragnea s-a întâlnit cu arhiepiscopul Sucevei, IPS Pimen, care i-a spus că bisericile şi mănăstirile din Bucovina sunt unice în lume și au nevoie de îngrijire permanentă, ca pentru un bolnav sau pentru un bătrân, dar că le va putea întreţine dacă primeşte înapoi cele 166.000 de hectare de pădure, relatează Mediafax.
Liviu Dragnea i-a dat asigurări că Guvernul va aloca fonduri pentru întreţinerea monumentelor, dar că vor fi alocate şi fonduri consistente din programe cu finanţare europeană.
IPS Pimen i-a răspuns că aceste fonduri nu sunt suficiente şi a subliniat că dacă nu se asigură finanţare solidă şi permanentă pentru întreţinerea acestor monumente va fi dezastru.
"Ce dă statul e foarte puţin. Aici trebuie să dai cât e nevoie. Îmi daţi proprietatea furată şi câştigul e al statului, că monumentele sunt ale poporului român", a spus IPS Pimen, adăugând că în prezent, pădurile ţării sunt decimate.
Liviu Dragnea i-a spus însă că Guvernul a adoptat o legislaţie prin care se încearcă stoparea agresării pădurii.
"Ar fi a opta minune a lumii", i-a replicat IPS Pimen.
Vicepremierul Liviu Dragnea a venit la mănăstirea Dragomirna pentru a-i felicita pe cei care au restaurat frescele bisericii şi pentru care au primit două premii europene importante, Europa Nostra şi premiul publicului.
El a menţionat că la mănăstirea Dragomirna se continuă investiţii, în prezent la barajul iazului din apropiere, pentru protejarea mănăstirii, şi pentru că vrea ca imaginea bisericii să fie în continuare reflectată în apa din iaz.
"Am vrut să văd exact această minune arhitectonică. Aici sunt foarte multe lucruri unice", a spus ministrul, care a adăugat că va sprijini lucrările începute la această mănăstire.
În noiembrie 2013, magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins cererea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei de retrocedare a 166.000 de hectare de pădure.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu