Succes la prima ediție a festivalului Ariel Vâlcea Fest Junior, eveniment la care au participat peste 80 de artiști din România.
Prima ediție a festivalului Ariel Vâlcea Fest Junior din Râmnicu Vâlcea s-a încheiat cu succes, aducând bucurie și entuziasm pentru sute de copii și familiile lor, a transmis Teatrul ”Ariel” într-un comunicat de presă.
Astfel, timp de cinci zile, participanții au avut acces gratuit la peste 25 de evenimente artistice, menite să aducă magia teatrului în viața copiilor, promovând educația culturală, creativitatea și accesul egal la artă și cultură. Atât locuitorii din Râmnicu Vâlcea, cât și turiștii din zonă s-au bucurat de reprezentațiile spectaculoase a peste 80 de artiști veniți din mai multe orașe din România.
Festivalul a oferit un program variat, incluzând 8 spectacole de teatru pentru copii de toate vârstele, 6 sesiuni de dialog cu artiști, 10 ateliere creative, o paradă spectaculoasă în aer liber cu păpuși gigant, spectacole de magie, spectacol cu baloane de săpun, un carnaval al copiilor și un eveniment dedicat tinerelor talente. De asemenea, programul a inclus și un spectacol dedicat copiilor cu nevoi speciale. Astfel, copiii cu sindrom Down au susținut un spectacol - musical, aducând momente artistice emoționante și captivante pentru toți spectatorii din sală.
Evenimentele s-au desfășurat în diverse locuri din Râmnicu Vâlcea, atât în aer liber cât și în săli dedicate, precum esplanada Teatrului Municipal Ariel din Parcul Zăvoi, Cinematograful Geo Saizescu, Centrul Civic și Casa de Cultură a Sindicatelor Vâlcea.
”Este o imensă bucurie faptul că am avut șansa de a porni în această frumoasă călătorie de 5 zile, cu peste 25 de evenimente dedicate celor mici. Îmi doresc să aduc mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă realizarea primei ediții a Festivalului Ariel Vâlcea Fest Junior.
Mulțumim astfel: AFCN, UNITER, Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, domnului Primar, mulțumesc echipei pentru dedicare și profesionalism, voluntarilor, precum și tuturor partenerilor media, dar nu numai. Nu în ultimul rând, mulțumirile mele se îndreaptă către publicul nostru minunat, pentru faptul că ne-a fost alături la toate evenimentele dar și pentru doza de inspirație și energie pe care ne-a oferit-o. Vă așteptăm în continuare, cu drag, la teatru!”, a declarat Anca Olteanu, Manager al Teatrului Ariel, citată în comunicatul menționat.
Anca Olteanu, managerul Teatrului Ariel
Printre invitații speciali s-a aflat și Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu, care a oferit publicului un spectacol stradal în regia lui Mihai Malaimare. Alte momente inedite au fost spectacolele “Magic Bubble Show” realizat de Claudia Stroe și cel de animație stradală cu păpuși gigant al companiei Teatrul pe Roți din Arad.
Magicianul Robertino și Claudia Stroe au fermecat publicul cu trucurile lor ingenioase în cadrul ”Kids Magic Show”, desfășurat pe esplanada Teatrului Municipal ”Ariel”.
Totodată, copiii au avut ocazia de a participa la diverse ateliere, precum cel de muzică și ritm sau atelierul de mișcare și corporalitate, organizate de compania Theater Light Studio. Asociația Hearth si Școala de teatru pentru copii și adolescenți Dreamboutique din București au organizat ateliere de dezvoltare personală, adaptate categoriilor de vârstă.
Copiii s-au bucurat gratuit de spectacole de teatru captivante precum ”Frozen - Regatul de gheață”, de Dan Mirea - Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” Petroșani, desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor, ”Ursul păcălit de vulpe”, regia Magda Condurache - Asociația Culturală Arts Camp, desfășurat pe esplanada Teatrului Municipal ”Ariel” din Parcul Zăvoi sau spectacolul “E ora de păpuși” al companiei Free Puppet Theatre, în regia Anei Crăciun Lambru.
Un spectacol emoționant a fost cel dedicat copiilor cu nevoi speciale, ”Comoara ascunsă”, realizat de actrița Otilia Panainte și Asociația DOWN București, desfășurat la Cinema Geo Saizescu, după un text al actriței Diana Stancu.
Festivalul s-a încheiat cu avanpremiera spectacolului ”Motanul încălțat” după Charles Perrault, dramatizarea și regia Vlad Popescu, producție a Teatrului Municipal ”Ariel”.
Pe toată perioada festivalului de teatru Ariel Vâlcea Fest Junior, în foaierul Cinematografului Geo Saizescu a avut loc expoziția de pictură ”Râmnicul Meu”, expoziție organizată în parteneriat cu UAP Filiala Vâlcea. Un aport special l-au avut Asociația “Zâmbete colorate” și Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News