Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Daniel Zamfir, inițiativă de NORMALITATE, ”nimic spectaculos”. Adi Croitoru, Arii Protejate: Primul pas. Dacă facem așa cum trebuie, fără să MINȚIM, CE nu va spune nu

Adi Croitoru, la DCNews
Adi Croitoru, la DCNews

Adi Croitoru, președinta ANANP, a vorbit despre modul în care ariile naturale protejate pot fi redefinite, iar proiectul inițiat de senatorul Daniel Zamfir poate veni în sprijinul sectorului energetic, atât de încercat în acest moment. 

 

 

Alegeri prezidentiale 2024

Adi Croitoru, președinta Agenției Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), susține că redefinirea ariilor naționale protejate se poate face cu usurință, dar că este nevoie de multă seriozitate din partea statului român.

”Acestă lege nu are nimic spectaculos. Este o inițiativă de normalitate. Exact pe modelul carierelor, acestea pot fi scoase în afara ariei protejată și desemnată o altă suprafață conexă, cu o zonă tampon, unde sunt același tipuri de specii și habitate, ca în zona pe care am scos-o”, a explicat Adi Croitoru, exclusiv pentru DC News. Potrivit președintei ANANP, inițiativa senatorului  Zamfir va face modificările pe modelul carierelor. ”Acolo unde există proiecte ale statului român, inițiate anterior anului 2007 (n.r. când s-a desemnat rețeaua Natura 2000), această suprafață să fie scoasă, cu notificarea Comisiei Europene, și venit adiacent cu o suprafață de același tip de specii și habitat. Nu este nimic extraordinar în această nouă desemnare de arie protejată, dar nouă ne place să întoarcem lucrurile în nesiguranța pe care am traversat-o până acum”, a mai spus Adi Croitoru.

Aceasta a precizat că există o astfel de situație, de modificare, pe modelul d-lui Zamfir, în Europa. ”În Olanda, unde olandezii, din eroare, chiar din eroare, au făcut peste o fermă de porci au desemnat-o ca arie naturală protejată, apoi au revenit și au modificat la cum există acum acest act de proiect normativ.

Comisia Europeană este notificată și aceasta este ca o măsură compensatorie, cu care statul membru vine și pune în loc. Acesta este primul pas. În funcție de suprafață, de impactul pe care îl are această inițiativă, CE primește măsura compensatorie în momentul în care proiectul de lege devine lege și începe partea de reglementare. Dacă noi ne facem, serioși, fără să mințim, că mai avem și acest obicei, și dacă facem așa cum trebuie Comisia nu va spune nu”, a subliniat Adi Croitoru.  

Zamfir: ”Noi dorim acum, prin acest proiect legislativ, să dăm drumul la apă ca să producem curent electric, iar asta nu presupune o agresiune asupra mediului”

Senatorul Daniel Zamfir a afirmat, la prezentarea proiectului său privind redefinirea ariilor naturale protejate, că statul român a fost neglijent când  a constituit acele arii protejate. Mai mult, acesta a precizat că prin intermediul acestui proiect se poate remedia situaţia.

”Noi nu putem să rămânem la acelaşi stadiu pentru că cineva la acel moment a decis în mod neglijent să constituie acea arie protejată. Faptul că vom scoate aceste suprafeţe din ariile protejate va uşura emiterea acordului de mediu pentru ca Hidroelectrica să continue lucrările la aceste obiective. La Bumbeşti există o decizie a instanţei care anulează o autorizaţie de construcţie din cauza ariilor protejate. Este aberant să stăm cu obiective extrem de importante în care am investit 155 milioane euro (pentru hidrocentralele de pe râul Jiu) şi să urmărim doi ani un peştişor care nu a trecut pe acolo. Am decis să iniţiem acest proiect, cu toate supărările pe care le vom provoca organizaţiilor neguvernamentale care au insistat sa blocheze aceste obiective”, a declarat Zamfir.

Acesta a mai spus că este prioritară deblocarea proiectelor de investiţii, mai ales în contextul crizei energetice din acest moment. ”Să fim foarte oneşti. Intervenţia asupra mediului, cu toate criticile organizaţiilor neguvernamentale, a fost făcută în urmă cu 20 de ani, când au avut loc defrişările şi au fost construite barajele. Noi dorim acum, prin acest proiect legislativ, să dăm drumul la apă ca să producem curent electric, iar asta nu presupune o agresiune asupra mediului”, a concluzionat inițiatorul proiectului. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel