ARISTON mizează pe o creştere cu 20% a vânzărilor de centrale termice în condensare în 2014

Ariston Thermo România, liderul pieţei locale de centrale termice şi boilere, mizează în acest an pe o creştere a vânzărilor în volum cu 20% pe segmentul centralelor termice în condensare datorită interesului tot mai mare pe care românii îl au pentru sistemele de încălzire ce aduc un plus de eficienţă şi economii, dar şi pe un avans de 5% pentru modelele convenţionale.

„În 2013 business-ul Ariston s-a situat la acelaşi nivel ca şi în 2012, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât şi al volumelor comercializate. Astfel, în acest moment, circa 65% din vânzările companiei sunt generate de centrale termice murale, 30% de boilerele electrice, restul revenind sistemelor solare, pompelor de căldură şi aparatelor de aer condiţionat”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Potrivit afirmaţiilor sale, pentru anul în curs este previzionat un avans al vânzărilor în volum, atât pe segmentul centralelor termice în condensare, cu cca. 20%, cât şi pe cel al centralelor termice convenţionale, cu cca. 5%.

„Creşterea estimată pentru acest an pe segmentul centralelor în condensare are la bază schimbarea treptată a comportamentului de achiziţie al românilor, aceştia fiind tot mai mult interesaţi de produsele cu un grad tehnologic ridicat ce asigură o eficienţă sporită şi costuri reduse chiar şi cu 35%”, a subliniat Cătălin Drăguleanu.

Acesta a mai adăugat că extinderea gamei de produse Ariston cu produse ce răspund actualelor cerinţe ale pieţei şi vin în întâmpinarea româniilor care îşi doresc achiziţionarea de sisteme de încălzire ce încorporează funcţii performante şi dezvoltarea teritorială şi profesională a reţelei de Centre de Asistenţă Tehnică vor avea, de asemenea, un impact pozitiv în business-ul companiei în 2014.

„Încă din 2012 am observat o înclinare tot mai mare a românilor către centralele termice în condensare, acest trend menţinându-se şi în 2013. Astfel, dacă în urmă cu 5 ani doar maximum 1-2% dintre centralele Ariston vândute pe plan local înglobau această tehnologie, în 2013 procentul a crescut la peste 6%, iar în acest an ne dorim depăşirea acestui rezultat”, a mai adăugat reprezentantul companiei.

Stagnare pe piaţa de profil

În ceea ce priveşte piaţa locală de centrale termice de apartament, reprezentantul Ariston Thermo România a afirmat că, anul trecut, nu s-a putut observa o evoluţie deosebită, principalele motive fiind situaţia incertă din punct de vedere economic şi puterea de cumpărare în scădere.

„În 2013, piaţa locală de centrale termice a suferit un uşor declin în primul semestru, pentru ca în a doua jumătate să recupereze decalajul. Astfel, estimăm că anul trecut, vânzările de profil au rămas aproximativ la acelaşi nivel ca şi în 2012, atât în ceea ce priveşte volumul, cât şi valoarea”, a spus Cătălin Drăguleanu, subliniind însă că s-a observat o modificare a mixului de modele vândute.

Astfel, chiar dacă centralele termice convenţionale sunt, în continuare, cel mai mult alese de către români, cele în condensare reprezintă sub 10% din piaţă.

„Estimăm o creştere şi în acest an a ponderii centralelor termice în condensare vândute pe piaţa locală nu numai datorită consumului redus şi a economiilor pe care le pot aduce pe termen lung, ci şi datorită educării populaţiei cu privire la directivele europene care impun comercializarea exclusivă a centralelor în condensare începând cu septembrie 2015”, a mai afimat reprezentanul Ariston.

În ceea ce priveşte destinaţia centralelor achiziţionate, în acest moment aproximativ 65% dintre centralele vândute pe plan local sunt comercializate către locuinţele ce au renunţat la sistemul centralizat de încălzire. În acelaşi timp însă se poate observa un avans al vânzărilor destinare înlocuirilor la cca. 15-20% din piaţă, pe plan local existând un parc de centrale instalate în urmă cu aproximativ 15 ani ce este treptat înnoit. Restul de cca. 10-15% din piaţă revine noilor construcţii.

Reprezentantul companiei a mai adăugat că, per total, piaţa de centrale termice va fi influenţată şi în acest an de situaţia CET-urilor din ţară şi de deciziile privind costurile Gcal, dar mai ales de debranşările determinate de o iarnă cu costuri mari la încălzire.

„Costul de producţie mediu la nivel naţional al unei Gcal în sistem centralizat, calculat la nivelul lunii decembrie 2013, este de 345 lei/Gcal, în timp ce o centrală termică are un cost de cca. 145 lei/Gcal. În acelaşi timp, preţul mediu al Gcal plătit de populaţie este de 239 lei/Gcal, însă acesta diferă foarte mult de la oraş la oraş în funcţie de valoarea subvenţiilor pe care le pot aloca autorităţile locale”, a mai spus Cătălin Drăguleanu.

Astfel, conform afirmaţiilor sale, cele mai mari facturi din această iarnă au venit pentru locuitorii din Constanţa, unde preţul de facturare al Gcal este de 359 lei/Gcal. Pe locul al doilea în topul celor mai mari preţuri plătite se află judeţul Harghita - 335 lei/Gcal, urmat Brăila – 310 lei/Gcal şi Giurgiu - 300 lei/Gcal.

“Conform informaţiilor din presă, costurile primelor facturi din această iarnă au suferit creşteri majore comparativ cu iarna trecută cu toate că preţul de facturare al Gcal la nivel naţional nu a avut modificări majore. Astfel, suntem de părere că acest fenomen va determina tot mai mulţi români să ia în considerare un sistem propriu de încălzire”, a încheiat Cătălin Drăguleanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel