MApN a atribuit contracte în valoare de peste un miliard de lei, circa 208 milioane de euro fără TVA pentru mentenanța, reparațiile și modernizările elicopterelor din dotare.
Suma de bani a fost cheltuită în ultimii trei ani de zile pentru aparate de zbor precum IAR 330 Puma, fabricate încă din 1975, precum și de IAR 316B Alouette, elicoptere și mai vechi și uzate moral, scrie bizbrasov.ro.
„La nivelul Forțelor Aeriene Române este planificată inițierea de programe de achiziție de noi elicoptere după anul 2030”, a transmis MApN la solicitarea HotNews.ro. „La momentul actual, elicopterele din dotarea Forţelor Aeriene Române asigură îndeplinirea misiunilor specifice, respectiv instruirea piloţilor, asigurarea serviciului de luptă-poliţie aeriană extinsă şi asigurarea detașamentelor dislocabile pentru misiuni NATO şi ONU conform angajamentelor asumate de România. Decizia de înzestrare cu elicoptere a Forţelor Aeriene Române va fi fundamentată în primul rând pe rezultatele unei analize temeinice care să aibă ca obiect criterii şi cerinţe operaţionale în raport cu nevoile pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate”, transmite MApN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu