Armata de elită a regimului iranian, Gardienii Revoluţiei, a negat joi că a încercat să împiedice trecerea unui petrolier britanic în strâmtoarea Ormuz, potrivit unui comunicat publicat de agenţia sa de presă Sepah News, informează AFP.
"Nu a existat nicio confruntare cu nave străine, inclusiv cu britanice, în timpul ultimelor 24 de ore", a transmis armata de elită iraniană, ca reacţie la declaraţia guvernului britanic conform căreia trei nave iraniene "au încercat să împiedice trecerea unei nave de comerţ" britanică în Golf.
Potrivit guvernului britanic, ambarcaţiuni aparţinând Gărzilor Revoluţionare iraniene s-au apropiat miercuri de un petrolier britanic în Golful Persic şi i-au cerut să se oprească în apele iraniene din apropiere. Ambarcaţiunile s-au retras însă după ce o navă de război britanică i-a avertizat prin radio, potrivit informaţiilor furnizate de doi oficiali ai apărării din SUA, sub protecţia anonimatului. În opinia acestora, a fost vorba de hărţuire şi de o încercare de a îngreuna trecerea navei prin strâmtoare.
Petrolierul British Heritage a fost abordat de vasele iraniene în momentul pătrunderii în Strâmtoarea Hormuz, o rută maritimă îngustă, dar strategică pentru transportul petrolului între Iran şi Arabia Saudită.
Incidentul s-a produs la aproape o săptămână după ce marinari ai forţelor navale regale britanice au capturat în Gibraltar petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană.
În cursul zilei de miercuri, preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat că Marea Britanie va suferi "consecinţe" ca urmare a sechestrării petrolierului iranian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu