Spitalele depățite de situație, supra-aglomerate de pacienți bolnavi cu Covid-19, vor fi ajutate de personal militar specializat.
Militarii specializați au fost trimiși în spitalele din Belgia. Ei vor ajuta la ”ameliorarea congestiei din toate spitalele din regiunea Liège”, a anunțat armata țării miercuri, scrie CNN.
O unitate de urgență a fost formată din 17 angajați într-o aripă chirurgicală dezafectată, care fusese închisă din cauza pandemiei, a Centrului Hospitalier du Bois de l'Abbaye din Liège.
Unitatea „va putea găzdui 26 de pacienți”. Belgia a raportat un număr record de spitalizări miercuri, cu 877 de pacienți Covid-19 internați în ultimele 24 de ore, potrivit autorității sanitare belgiene. Numărul de cazuri noi a scăzut în mod constant de la nivelul record înregistrat în octombrie de 22.132 infecții zilnice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News