Armata israeliană a demolat cu explozibili, marţi în zori, locuinţa din Cisiordania a celui considerat nr.2 în gruparea islamistă palestiniană Hamas, aflat în exil de mai mulţi ani, potrivit unor martori, citaţi de AFP.
Demolarea casei lui Saleh al-Arouri, în localitatea Aroura, la 20 km nord de Ramallah, intervine în timp ce un război este în plină desfăşurare în Fâşia Gaza între Hamas, aflat la putere în enclavă, şi Israel, după un atac sângeros comis de combatanţi ai grupării islamiste în sudul Israelului în 7 octombrie.
O 'importantă forţă' israeliană a intrat în localitatea Aroura, unde a demolat prin explozie imobilul cu două etaje ce îi aparţinea lui Saleh al-Arouri, care trăieşte în exil în Liban, au spus mai mulţi locuitori.
Imaginile AFP arată o casă în ruine. Armata israeliană nu a făcut niciun comentariu deocamdată. Armata a efectuat un raid în 21 octombrie în Aroura, când a arestat aproximativ 20 de persoane, între care un frate al lui Saleh al-Arouri şi nouă dintre nepoţii săi, potrivit primarului satului Ali Al-Khasib şi unor martori.
Militarii israelieni au pus sechestru pe locuinţa lui al-Arouri şi au interogat zeci de locuitori din această localitate din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, au indicat sursele menţionate. Saleh al-Arouri, acuzat de Israel că ar fi 'creierul' mai multor atentate, a fost ales în 2017 adjunct al şefului biroului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, devenind astfel oficial nr.2 al grupării islamiste.
După ce a stat aproape 20 de ani în închisorile israeliene, Saleh al-Arouri a fost eliberat în 2010 cu condiţia să plece în exil. La 7 octombrie, Hamas a comis în comunităţile din sudul Israelului un atac de o amploare şi violenţă nemaivăzute de la crearea statului Israel în 1948.
Peste 1.400 de persoane au fost ucise, în majoritate civili, potrivit autorităţilor israeliene. Comandouri ale grupării palestiniene au răpit peste 230 de persoane şi le-au dus în Gaza, potrivit autorităţilor israeliene. Ministerul Sănătăţii controlat de Hamas susţine că în bombardamentele lansate ca represalii de Israel au fost ucise peste 8.300 de persoane, în majoritate civili, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu