Armata israeliană a lovit 60 de ținte ale serviciilor de informații Hezbollah în Liban

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Numai miercuri au fost lovite peste 280 de ținte ale grupării Hezbollah în Liban.

Citește și: Președintele Consiliului European a susținut la ONU că ”Israelul are dreptul să existe” și ”să se apere” fără a aplica ”o pedeapsă colectivă”

Armata israeliană (IDF) a declarat miercuri că a lovit 60 de ținte ale serviciilor de informații ale grupării Hezbollah în Liban, de unde mișcarea islamistă lansează rachete asupra teritoriului israelian, relatează AFP și Reuters.

”Avioanele de luptă au lovit 60 de ținte teroriste aparținând direcției de informații a Hezbollah”, a spus armata israeliană într-un comunicat, adăugând că a ”distrus instrumente de colectare a informațiilor, centre de comandă și alte infrastructuri folosite de inamic”.

Armata israeliană a informat totodată că a lovit miercuri peste 280 de ținte ale grupării Hezbollah în Liban.

În urma ”numeroaselor proiectile” trase din Liban de ”organizația teroristă Hezbollah”, armata ”a lovit lansatoarele folosite pentru a trage proiectile, precum și alte ținte teroriste. În total, ”peste 280 de ținte teroriste Hezbollah” din Liban, a precizat armata într-un comunicat, conform Agerpres.

Fuga din sudul Libanului, blocaj asupra drumurilor spre Beirut 

Străzile din sudul Libanului au rămas închise pentru a doua zi consecutiv, în timp ce mii de persoane s-au refugiat în nord, încercând să evite ”atacurile israeliene”. Călătoriile care în mod normal durau aproximativ o oră s-au extins la 12 ore sau chiar mai mult. 

Ministrul sănătății libanez, dr. Firass Abiad, a declarat că ceea ce se întâmplă în țara sa este un “măcel”, în timp ce spitalele se luptă să facă față numărului de victime după două zile de atacuri aeriene masive ale Israelului, care au vizat gruparea armată Hezbollah.

Acesta a spus pentru BBC că este “clar” că mulți dintre cei 550 de oameni uciși în atacurile de luni erau civili, inclusiv copii și femei.

Israelul a afirmat că a lovit sute de obiective ale Hezbollah, acuzând gruparea că ascunde arme în zone rezidențiale.

Marți, armata israeliană l-a ucis pe șeful forțelor de rachete ale Hezbollah, în timp ce atacurile au continuat, iar premierul Benjamin Netanyahu a declarat că gruparea duce Libanul “la marginea prăpastiei”. Vezi articolul complet aici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel