O campanie online a fost iniţiată în Rusia, îndemnând femeile să se dezbrace pentru a-l susţine pe actualul prim ministru, Vladimir Putin, în cursa pentru preşedinţie, relatează site-ul Intitulat “Armata lui Putin”, videoclipul prezintă în prim-plan o studentă blondă, pe nume Diana, care se plimbă pe străzile Moscovei purtând tocuri cui şi un costum negru, după care, mâzgălind cu un ruj roşu pe o bluză albă cuvintele: “Îmi voi sfâşia hainele pentru Putin” , începe să se dezbrace.
Invitaţia adresată fetelor, aceea de a-şi da hainele jos pentru un iPad2, vine înaintea alegerilor prezidenţiale din martie 2012. Vladimir Putin a fost preşedinte în perioada 2000-2008, înainte de a-i preda ştafeta protejatului său, Dmitri Medvedev. Văzut în Rusia ca principal factor decizional, Putin s-ar putea întoarce la Kremlin începând cu anul viitor.
În timpul fostei U.R.S.S., nuditatea era considerată de către populaţie ca fiind tabu, însă a devenit larg răspândită între timp, conducând la o revoltă din partea feministelor rusoaice care afirmă că nuditatea nu are alt rol decât acela de a intensifica o cultură deja sexistă în care prostituţia este comună.
Nu s-a stabilit încă cine este în spatele campaniei postate pe blogul parlamentarului rus Kirill Shchitov, cert este că fenomenul nu este unul izolat. În octombrie anul trecut, un grup de studente la Jurnalism a pozat nud pentru cea de-a cinzeci şi opta aniversare a fostului preşedinte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu