Franţa 'va lovi' dacă 'va avea dovezi clare că arme chimice interzise sunt folosite împotriva civililor' de către regim în Siria, a avertizat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, într-un discurs rostit în faţa Asociaţiei presei prezidenţiale.
'Vom lovi locul de unde se fac aceste transporturi sau acolo unde sunt organizate. Linia roşie va fi respectată', a afirmat preşedintele francez, relatează AFP.
'Dar astăzi nu avem dovada, într-o manieră stabilită de serviciile noastre secrete, că arme chimice interzise de tratate sunt utilizate împotriva populaţiei civile', a adăugat el. 'De îndată ce datele se vor confirma, voi face ceea ce am spus', a avertizat Macron, subliniind totodată că 'prioritatea este lupta împotriva terorismului, jihadiştilor'.
Referitor la regimul sirian, 'vom şti să caracterizăm lucrurile înainte de încheierea conflictului. Poate că vom şti mai mult după încheierea conflictului', dar aceasta 'o va releva justiţia internaţională', nu loviturile. Preşedintele francez a pledat pentru o reuniune internaţională asupra Siriei, dacă este posibil 'în regiune'.
'Am făcut mai multe propuneri', a spus el, fără să ofere detalii suplimentare. 'Nu sunt obsedat să organizez o întâlnire cu privire la Siria la Paris', a adăugat Emmanuel Macron. În cadrul întâlnirii cu omologul său rus Vladimir Putin la 29 mai 2017 la Versailles, Macron a declarat că 'orice utilizare de arme chimice' în Siria va duce la o 'ripostă imediată' din partea Franţei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu