Senatul a adoptat, astăzi, propunerea legislativă inițiată de deputatul Florin Roman, prin care demnitarii, magistrații, militarii și polițiștii pot achiziționa autorizație de port-armă , fără absolvirea unui curs de instruire teoretică și practică în acest sens.
Propunerea legislativă a fost adoptată în plenul Senatului cu 42 de voturi ”pentru”, 15 voturi ”împotrivă” și patru abțineri, potrivit Mediafax. Guvernul nu susține proiectul, iar PSD are majoritate la Senat. Camera Deputaților este cea decizională.
Articolul 14 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, litera g) a alineatului (1) se modifică astfel: „Au absolvit un curs de instruire teoreticp și practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cu excepția persoanelor prevăzute la art 14 (2) lit. a, respectiv demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după încetarea activității, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor".
Inițiatorul, deputatul Florin Roman, susține că modificarea legii este necesară, având în vedere fenomentele infracționale.
„Având în vedere evoluția fenomenelor infracționale, caracterizate uneori prin agresiuni armate asupra persoanelor și bunurilor acestora, cererilor unor cetățeni de a-și asuma dreptul de apărare împotriva celor care le pun în pericol viața și integritatea corporală, precum și interesul general de punere sub control cât mai riguros al regimului armelor și munițiilor, se impune modificarea cadrului legislativ care reglementează acest domeniu", se arată în expunerea de motive a inițiativei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News