Armata rusă a semnalat o încălcare o armistiţiului care a pus capăt în noiembrie luptelor dintre Azerbaidjan şi Armenia din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, relatează AFP.
'Un caz de încălcare a armistiţiului a fost semnalat la 11 decembrie (vineri) în districtul Hadrut', a precizat Ministerul rus al Apărării, care a desfăşurat forţe de menţinere a păcii la faţa locului, conform unui comunicat publicat sâmbătă.
Declaraţiile survin în contextul în care armata armeană a raportat 'atacuri' ale Azerbaidjanului în direcţia a doua sate rămase sub controlul forţelor din Nagorno-Karabah.
Într-un comunicat, Ministerul azer al Apărării a denunţat 'provocările' armene, adăugând că au fost luate 'contramăsuri corespunzătoare'. Potrivit acestei surse, 'armistiţiul este respectat în prezent'.
Un purtător de cuvânt al forţelor ruse de menţinere a păcii, citat de agenţia de presă RIA Novosti, a confirmat sâmbătă că au existat 'schimburi de focuri de armă automată'.
El a adăugat că le-au fost transmise apeluri 'rapide' celor două părţi pentru a respecta armistiţiul. Anterior în cursul zilei de sâmbătă, forţele din Nagorno-Karabah au anunţat că trei dintre luptătorii lor au fost răniţi într-un atac al forţelor azere. Trupe azere au atacat vineri seară combatanţi armeni şi 'trei au fost răniţi în schimbul de focuri care a urmat', a transmis Ministerul Apărării din regiune conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu