Arnold Schwarzeneger a recunoscut că e dislexic. "În anii '50, în Austria, eram lovit cu rigla la şcoală. Era un dezastru"

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Actorul Arnold Schwarzeneger a recunoscut, într-o postare pe pagina sa de socializare, că este dislexic. 

"V-aş putea spune că sunt fantastic la orice. Dar aş minţi! Abia ce am terminat de înregistrat pentru cartea mea audio, Be Useful. V-aş putea spune cât de minunat a fost să iau un loc şi să îmi înregistrez propriile cuvinte, dar adevărul este că mi-a fost foarte teamă de asta. Secretul meu este că sunt un cititor execrabil. 

În Austria, în anii 1950, nu se vorbea despre problemele de învăţare, despre deficienţe, aşa că, de cele mai multe ori, când eram pus să citesc cu voce tare în faţa clase, era un dezastru. Şi eram lovit cu o riglă. 

Dar acum ştiu că sunt dislexic. Când mă pregătesc pentru un film, citesc scenariul din nou şi din nou pentru multe luni, până când învăţ pe de rost fiecare replică. Am nevoie de timp şi de repetiţii pentru a înţelege toate cuvintele. 

Mi s-a spus, legat de carte, că autorii îşi înregistrează cărţile în 2-3 zile la studio. Eu am cerut echipamentul de înregistrare acasă şi le-am spus că pot să fac cel mult 20-30 de pagini pe zi. Astfel, am putut să intru, cu producătorul şi cu regizorul, de două ori pe zi, pentru sesiuni scurte, şi am putut exersa non-stop între timp. Mi-am folosit, pentru asta, propriile lecţii: 

1. Mi-am permis să mă sperii şi să mă plâng de ceea ce trebuia să fac pentru câteva minute, dar m-am forţat să merg mai departe, pentru că negarea nu mi-ar fi permis să înregistrez cartea. 

2. Am repetat de atâtea ori că am pierdut şirul. Am desfăcut totul în mii de bucăţele, ştiind că micile victorii duc la mari victorii. Sau, în cazul ăsta, la o carte întreagă. 

3. Am avut parte de ajutorul unei echipe fantastice. Echipa mea, dar şi producătorii şi regizorii Nithya, Danny, Kriss şi Eric, care au aranjat tot echipamentul. Toţi avem nevoie de ajutor, nimeni nu se poate descurca singur. 

Când o să îmi ascultaţi cartea, sper să fiţi inspiraţi, nu doar de cuvinte, ci şi de procesul care a dus la înregistrarea lor", a scris Arnold pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel