Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) a salutat, miercuri, într-un comunicat remis presei, măsurile anunţate de Ministerul Sănătăţii pentru facilitarea accesului pacienţilor la medicamentele de care au nevoie, însă a susţinut că interzicerea exportului paralel pentru unele medicamente este o măsură care poate avea "doar" caracter temporar.
În opinia ARPIM, sunt necesare soluţii pe termen lung, care să rezolve în "mod real disfuncţionalităţile" observate în asigurarea pacienţilor cu medicamentele necesare.
"ARPIM salută măsurile anunţate de Ministerul Sănătăţii pentru facilitarea accesului pacienţilor la medicamentele de care au nevoie, interzicerea exportului paralel pentru unele medicamente fiind o măsură care poate avea doar caracter temporar. Este nevoie de soluţii pe termen lung, care să rezolve în mod real disfuncţionalităţile observate în asigurarea pacienţilor cu medicamentele necesare. ARPIM este pregătită în orice moment să sprijine Ministerul Sănătăţii pentru identificarea şi implementarea lor", a declarat directorul executiv ARPIM, Dan Zaharescu, citat în comunicat, poziţie exprimată în contextul deciziei Ministerului Sănătăţii de a suspenda temporar exportul paralel în cazul unor medicamente citostatice şi imunosupresoare.
Un număr de 125 de medicamente citostatice şi 47 de imunosupresoare, necesare în tratamentul cancerelor şi în cazul persoanelor transplantate, nu vor mai putea fi distribuite în afara ţării pentru o perioadă de şase luni, a anunţat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Acest lucru este prevăzut într-un proiect de ordin de ministru aflat în dezbatere publică.
"Este vorba despre proiectul de ordin pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile internaţionale şi codurile anatomice, terapeutice, chimice corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi a unei măsuri pentru asigurarea acestora pe piaţa din România. Documentul reglementează măsura de suspendare pentru o perioadă de şase luni, până la 31 martie 2020, a distribuţiei în afara teritoriului României pentru un număr limitat de medicamente cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionare. Este vorba despre 125 de citostatice şi 47 de imunosupresoare vitale pentru asigurarea tratamentului pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi al celor transplantaţi", a explicat Pintea într-o conferinţă de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu