ARPIM și-a ales noul Comitet Director. Radu Rășinar, președinte

Radu Rășinar, președinte Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente
Radu Rășinar, președinte Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și-a ales noul Comitet Director format din 7 membri pentru un mandat de doi ani (2024-2026).

Direcțiile strategice ale noii echipe de conducere pentru următorii doi ani vizează poziționarea industriei farmaceutice inovatoare ca pilon esențial în modernizarea sistemului de sănătate, îmbunătățirea accesului pacienților români la inovație pentru a reduce decalajul față de standardele europene de îngrijire și tratament, și asigurarea unei contribuții active a sectorului farmaceutic la dezvoltarea competitivității economice a României.

“Sunt onorat să preiau mandatul de Președinte al ARPIM și să contribui la modernizarea sistemului de sănătate și la transformarea sectorului farmaceutic într-un pilon esențial al competitivității României la nivel regional și european. Este știut că domeniul sănătății se confruntă cu multe provocări majore precum îmbătrânirea populației și creșterea poverii bolilor cronice, însă în același timp inovația medicală are un avânt fără precedent.  Prin eficacitatea și abordările moderne, chiar în patologii grave, ea are puterea să schimbe viețile oamenilor și sănătatea publică. Împreună putem să găsim soluții pentru ca pacienții români să aibă acces la tratamentele medicale considerate standard în Europa, într-un sistem de sănătate modern și eficient. Împreună cu colegii mei din Comitetul Director al Asociației ne dorim să avem o contribuție majoră pentru ca acest deziderat să devină o realitate în anii ce vor urma”, a declarat Radu Rășinar, Președinte ARPIM.

Noul Comitet Director își propune ca, până în 2026, ARPIM să fie recunoscută ca un adevărat motor al inovației la nivel național și partenerul de încredere pentru toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, transformând sectorul farmaceutic într-un pilon esențial al competitivității României la nivel regional și european.

Componența Comitetului Director ARPIM (2024-2026):

Radu Rășinar, Country President AstraZeneca România și Președinte ARPIM

Medic și profesionist cu o vastă experiență în industria farmaceutică, în roluri de conducere la nivel național și internațional, este și preşedintele în funcție al asociației Local American Working Group și unul dintre inițiatorii Hubului de Inovație în Sănătate.

Claudiu Cheleș, General Manager Gilead Sciences România și Vicepreședinte ARPIM

Dr. Claudiu Cheleș are o experiență de peste 20 de ani în industria farmaceutică, ocupând poziții de top management în mai multe companii internaționale, atât în România, cât și la nivel regional. Din septembrie 2021, odată cu lansarea operațiunilor în România, Claudiu Cheleș este general manager al companiei Gilead Sciences care pune la dispoziția pacienților și medicilor terapii inovatoare în Virologie (HIV și hepatite), tratamentul COVID-19 și Oncologie. Claudiu Cheleş este de profesie medic şi a urmat 2 programe MBA - Bucharest School of Management (MBA Româno-Canadian) şi Glasgow Caledonian University (GCU).

Frank Loeffler, General Manager Roche România și Vicepreședinte ARPIM

Cu o experiență de peste 20 de ani în industria farmaceutică, Frank Loeffler și-a început cariera la Roche Germania în 2001 în cadrul Departamentului Comercial. Din 2011, a ocupat diverse roluri de management responsabil pentru activitățile de audit și conformitate pentru afiliații Roche din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia, inclusiv de Director General pentru Africa de Est, supervizând afacerile Grupului Roche în 10 țări. Începând cu februarie 2023, a fost numit director general pentru Roche România.

Vasiliki Tsagkaraki, Country Head Boehringer Ingelheim România și Membru, Comitet Director ARPIM

 Vasiliki Tsagkaraki are o bază academică solidă, deținând o licență în Farmacie obținută în Grecia, un master în Farmacie Clinică, un doctorat în Farmacologie și un Executive MBA. De 27 de ani, Vasiliki își dedică cariera companiei Boehringer Ingelheim, pornind din Grecia și asumându-și progresiv noi responsabilități atât în ​​funcții de conducere în departamentul Medical, cât și în cel de Business. În ultimul deceniu, Vasiliki a fost un lider cheie la Boehringer Ingelheim International GmbH, deținând funcții de conducere la nivel global în marketing și business. Din iunie 2023, Vasiliki a fost numită director general în România, aducând o bogată experiență și o pasiune pentru îmbunătățirea accesului pacienților la asistență medicală și medicamente.

Marcelo Pascual Morales, General Manager MSD România și Moldova și Membru, Comitet Director ARPIM

Începând cu anul 2023, Marcelo Pascual Morales este Managing Director pentru MSD România și Republica Moldova. În cei 15 ani de activitate la MSD, a acoperit mai multe responsabilități, atât în funcții de conducere deținute în filiale naționale din Spania, Elveția și SUA, cât și ca membru al echipei de coordonare la nivel global. Printre realizările sale profesionale notabile se numără dezvoltarea de alianțe strategice cu companii din domeniul biotehnologiei, alianțe ce au contribuit semnificativ la dezvoltarea operațiunilor MSD în arii terapeutice cu nevoi medicale neacoperite.  Înainte de a prelua această poziție, Marcelo a ocupat funcția de Managing Director al MSD Slovacia. Pe parcursul mandatului său în această țară, a fost membru al alianței strategice în domeniul oncologiei – Onco-alliance – ce a susținut implementarea unor proiecte cu finanțare europeană în valoare de peste 8 milioane de euro, proiecte menite să contribuie la îmbunătățirea infrastructurii și digitalizarii în domeniul oncologic. Marcelo este absolvent al Universităților din Oviedo și Maastricht, unde s-a specializat în managementul afacerilor, precum și absolvent al cursurilor de Executive MBA derulate de Malaga Chamber of Commerce și al programului de Business Leadership al Universității Duke.

Marcelo Rainer, Country President și General Manager Novartis România și Membru, Comitet Director ARPIM

Marcelo Rainer are o vastă experiență în industria farmaceutică și face parte din echipa Novartis de 20 de ani. Experiența sa acoperă 2 continente (America Latină și Europa) și 4 țări (Brazilia, Argentina, Spania și România). Un lider optimist, Marcelo este pasionat de noile provocări, de dezvoltarea oamenilor și de generarea unui impact pozitiv asupra lumii. Marcelo Rainer aduce o expertiză solidă în conducerea echipelor, stimularea performanței și dezvoltarea parteneriatelor de succes. Pasionat de inovație, urmărește și implementează în mod constant noi strategii pentru a debloca oportunități ce pot contribui la îngrijiri de sănătate performante și un viitor mai bun pentru pacienți.

Oussama Jabri, General Manager MERCK România și Membru, Comitet Director ARPIM

 Dr. Oussama Jabri, Director General MERCK România, este un executiv cu peste 20 de ani de carieră internațională, cu experiență într-o gamă largă de roluri de conducere, de la roluri globale, la regionale și locale, pe piețele emergente și avansate. Lucrând în Africa, Asia și Europa, a avut oportunitatea unică de a interacționa cu diverse sisteme de sănătate și perspective culturale care i-au îmbogățit înțelegerea provocărilor globale de sănătate și l-au ghidat către soluții inovatoare adaptate nevoilor locale.

 ARPIM, 29 de companii farmaceutice internaționale

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) a fost înființată în anul 1996, și în acest moment reprezintă 29 de companii farmaceutice internaționale producătoare de medicamente inovatoare, prezente în România.  Începând cu anul 2004, ARPIM este afiliată la Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA – European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations), organizația reprezentativă a industriei farmaceutice din Europa.Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin Chemie-Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis, Gilead Sciences, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Medison, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Roche, Sanofi, Servier, Takeda, UCB, Vifor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel