Arsenal, refuzată de un antrenor de TOP. „De ce aș pleca de aici? Nu ar fi logic”

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Tehnicianul insistă că este fericit la clubul pe care îl conduce în prezent.

Publicitate

Brendan Rodgers a zâmbit din nou când a fost întrebat despre angajamentele sale față de Leicester City, știind că are un parcurs excelent de când a părăsit Celtic, conform The Sun.

Antrenorul nord-irlandez a fost dorit de Tottenham, după demiterea lui Mauricio Pochettino, iar acum de Arsenal, după ce Unai Emery a fost dat afară de la club. Așadar, Rodgers a revenit la cel mai înalt nivel de recunoaștere în Premier League.

Rodgers a spus că nu va părăsi Leicester City, care este pe locul 2 în campionatul Angliei, și a spus că nu este interesat de Arsenal, insistând că „mesajul este unul clar".

Tehnicianul lui Leciester, bucuros de situația sa

„Probabil o să mă întrebe toți, până când numesc pe cineva, dar este foarte simplu – sunt foarte fericit aici", a spus Brendan Rodgers, presat de jurnaliști.

„A fost foarte clar că am vrut să ajut clubul să își depășească condiția atunci când am venit, cu ajutorul unui grup care are potențial uriaș. De ce aș pleca de aici?", a spus antrenorul lui Leicester City.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel